O zi la mare și mi-a fost de ajuns să mă îngrozesc de starea națiunii.
Nu că plajele n-ar fi fost ok. Doar ceva mai deteriorate de valuri de cum le știam eu de anul trecut. Nici șezlongurile nu s-au scumpit. Tot 40 de lei, ca mai an. Un șirag de cârciumioare pe faleză, pentru toate gusturile și pentru toate bugetele. La liberă alegere. S-a diminuat și nesimțirea, cu muuult peste așteptări. Nimeni nu mai lasă în urmă un morman de ambalaje tip sticle și sticluțe de plastic, doze și punguțe mototolite de cipsuri și alte alea. O fi efectul reciclării? O fi jena de a nu putea ignora mulțimea de coșulețe pentru deșeuri de pe plajă? O fi vreo revoluție a bunului simț în plină desfășurare de care nu se știe încă, dar se vede? Cert este că parcă ne-am mai civilizat.
Mai e ceva demn de remarcat. După ce am lăsat să se deterioreze hotelurile de pe riviera română timp de mai bine de 30 de ani, ne-a picat fisa că se pot câștiga bani din turism și că românul care are condiții la el acasă, nu mai merge să dea banul la bulgari. Așa că am nimerit într-un hotel – cândva faima stațiunii și anul trecut încă jalnică emblemă a nepăsării noastre – complet refăcut de un arhitect cu viziune, în culori vii, confortabil și perfect funcțional. Cred că a fost o investiție serioasă, dar mai cred că banii s-au scos. Și nu era singurul. Mai erau șantiere deschise. Din păcate nu vă pot divulga nici hotelul și nici stațiunea, ca să nu mă trezesc acuzată de publicitate mascată. Iar fenomenul nu este unic.
Și mai este ceva demn de remarcat. Tinerii care au ales să lucreze în vacanță în industria ospitalieră la recepții, în restaurantele hotelurilor sau la terasele de pe faleze: frumoși, decenți, curtenitori. Până aici toate bune.
Dar vine micul dejun, bufet suedez – prilej de serioasă nedumerire.
La ofertă – de toate. Iar când de toatele ajung pe terminate, tot ce este chafing dish (acele vase profesionale din inox care mențin mâncarea caldă) sau tot ce este platou, se reîncarcă instant. Deci nicio șansă să rămâi nemâncat. Și totuși, românul nost e tot timpul încruntat, suspicios, nervos dis de dimineață, temător că cineva i-o ia înainte și până nu-și umple farfuria cu vârf, nu se lasă. Și nu vorbesc aici de oameni care n-au mai mâncat decent de niște luni încoace pentru că le-a tăiat bolovanul național din pensie sau salariu. Ci de oameni cu un statut mediu și peste mediu, clar veniți în concediu ca să se simtă bine și pentru că-și permit. Nu, nu suntem în Mamaia la un hotel de fițe cu constatarea noastră, ci la unul normal pentru oameni normali în cu totul altă stațiune.
Și totuși, n-ar zâmbi nimeni nici în ruptul capului! Copiii fac excepție. În rest, tineri sau mai puțin tineri, în vârstă sau mai puțin în vîrstă, toți se încruntă la toți doar la simpla bănuială că cineva le-ar lua-o înainte, că ar apuca la o felie de șuncă sau cașcaval cu o secundă mai repede, sau la cafea înainte să se termine apa din cafetieră. Oare de ce?
După o chibzuială mai atentă am priceput starea națiunii. Suferim de un păgubos complex de inferioritate-superioritate. De o nesiguranță. Poate de o neîncredere în sine, care nu ne permite să fim noi înșine, să facem ce ne place, să spunem ce gândim cu adevărat, să ne simțim în largul nostru și bine în propria piele. Să zâmbim! Și atunci ne semețim încruntat, ca scut împotriva vulnerabilității. E neîncrederea că a fi român e un lucru bun!
Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
