Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu… (Matei 8. 5-13)

Un ofițer vrăjmaș, reprezentat al puterii de la Roma, cere- în țară ocupată, ajutor lui Hristos. Cetățean al țării ocupate. Nu. Nici măcar pentru el ci pentru sluga lui. Un nimeni dinaintea oamenilor. Slugă la un dușman. Mai jos decât dușmanul. Domnul nu doar că nu refuză  pe sutaș ci ne dă și măsura înțelepciunii dumnezeiești dinaintea mercenarului întru moarte. Nu cu romanul acesta avea El să se lupte pentru viața poporului Său ci cu  unul mult mai urât și mai vechi de zile. Nu pentru a da lecții oamenilor a intrat Dumnezeu în lume. Ci pentru a-i mântui. Inclusiv de clișeele cotidianului. Marcat de acceptul lui Hristos de a-i vindeca sluga, sutașul simte că parcă i-a cerut prea mult. Nu. Nu de prezența Lui era nevoie acolo, la capul muribundului. Ci de harul Lui, de vindecare, pe care sutașul pare că simte că e o lucrare nevăzută. Este printre puținii din Evanghelie, și îndrăznesc să spun că nu doar la perioada Evangheliei își păstrează singularitatea, ca înțeleg că lucrarea Domnului este părtășirea unui har. Un soi de vibrație a binelui, i-ar spune azi omul. O prezență chiar când nu e prezent, zice sutașul. Ceea ce-l face pe om să simtă, să vadă, să intuiască Cine este Hristos este adâncul său de cumințenie umană. Smerenia sa sinceră. Simte că nu e vrednic să intre Hristos în casa unde șade bolnavul, care este și a sa, pentru că e om pus peste oameni. Și fiind așa greșește că uneori folosindu-i drept slugi nu drept camarazi de luptă. Sinceritatea aceasta îl dezarmează pe Hristos. Care-i vindecă dușmanului nimicul de slugă. Tainică lucrare. Dumnezeu făcut Om admiră la om omenia sa. Care-i fărâmă din Asemănarea la care ne-a chemat. E un om frumos sutașul. Deși cotropitor, roagă. Deși parte integrantă a unei teribile mașinării de ocupație e atent la cel bolnav. Nu. Nu pare nici el din lumea noastră. Cum nici Hristos nu este din ea.
De ce această întâlnire ni se oferă spre citire în Duminica aceasta? Pentru a vedea unde ne este inima când comoara noastră este puterea! Cum reacționăm când lucrarea Duhului  Sfânt ne îngăduie unde nici nu speram. În teritoriile inamice ale părerii de sine și ale puterii discreționare. Când părem oameni-funcție și ne identificăm până la prostie cu funcția riscul major este nu doar să ne pierdem omenia ci și să uităm că la Dumnezeu nu se intră pe pile ci prin rugăciune. E modul Mântuitorului de a ne atrage atenția să nu ne pierdem omenia, chipul de slavă pe care ni l-a dăruit ca să nu mai fim niciodată slugi bolnave. A nici unui sutaș. Ai niciunei puteri din lumea aceasta.