0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cuminecarea

Cele mai citite

Episcopul Atanasie din Italia, spunea foarte frumos, că istoria mântuirii poate fi rezumată în două porunci: „Nu mâncați din pomul oprit!”, dată primilor oameni, și „Luați, mâncați Trupul Meu și beți Sângele Meu!”, rostită de Mântuitorul la Cina cea de Taină.

Într-adevăr, de aceste două porunci se leagă căderea și ridicarea omului. Căderea a venit din încălcarea primei porunci, aducând moartea în lume, închiderea Raiului, degradarea ființei umane și a întregului cosmos.

Dar starea aceasta decăzută L-a întristat pe Dumnezeu, iar ca răul să nu fie veșnic, ne-a trimis pe Fiul Său spre mântuire. Așa a venit Hristos în lume, dar ai Săi nu L-au primit, ci L-au răstignit.

El însă cu Sângele Său a spălat păcatele noastre, prin Jertfa Sa ne-a împăcat din nou cu Tatăl și, după trei zile, a înviat din morți. Și, biruind iadul, ne-a redeschis porțile Raiului.

Iar tuturor celor care vrem să ne mântuim prin El, ne-a dat spre hrană Trupul și Sângele Său, ca trupurile noastre să se unească cu Trupul Lui, și sângele nostru să fie sfințit cu Sângele Lui, spre viața cea nepieritoare.

Dacă prin vechiul Adam moartea ne-a copleșit, prin noul Adam viața a biruit. Dacă neascultarea omului ne-a închis Raiul, credința în Hristos Mântuitorul ne-a deschis Împărăția Cerurilor. Dacă păcatul primului om ne-a coborât în lumea cu spini și pălămidă, Iisus Izbăvitorul ne-a întemeiat Biserica Trupului Său, cu Tainele sfințitoare.

Astfel, prima poruncă a fost preschimbată în porunca Legii celei Noi, prin care toți suntem chemați să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos. „Nu mâncați” a devenit „Luați, mâncați”!

Pentru aceasta, astăzi, Floriile înseamnă să-L întâmpinăm pe Domnul, aducându-L în viața noastră. Și de acolo să nu-L mai alungăm, ci să-L păstrăm, prin Sf. Împărtășanie, primită din mâna preoților. Fiindcă, zice Domnul, „Cel mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect