În 2014, imediat după încheierea doctoratului în Antropologie, Ileana Sădean a decis să-și materializeze visul şi să se dedice pasiunii sale: arta miniaturizării. Astfel, a înlocuit cariera cu vocația, și-a amenajat un atelier la Ocna Sibiului, iar acum își dedică zilele realizării de miniaturi din materiale precum lemn, lut, metal, sticlă, lână sau răşini. Ce înseamnă pentru Ileana descoperirea vocaţiei, cum poţi trăi urmându-ţi visele, dar şi care sunt condiţiile pentru a fi liber să faci ceea ce iubeşti, aflăm dintr-un interviu acordat ziarului Sibiu 100%.
„Descoperă ceea ce îţi place să faci şi nu va mai trebui să munceşti nici măcar o zi in viaţa ta”, spune un citat celebru atribuit lui Confucius, care pare să reflecte perfect actuala ta realitate. Cum a apărut pasiunea ta pentru miniaturi şi când ai înţeles că asta îţi doreşti să faci pentru totdeauna?
E un fel de a fi. Am căutat ani la rând să găsesc ce vrea să-mi spună pasiunea pentru miniaturi. E de la începutul meu cu mine, nu a apărut pe parcurs. Am găsit formularea cea mai potrivită ca răspuns în câteva propoziții ale Galeriei de Artă Elite:
„Secretul artei în miniatură este senzația intensă de prietenie întâlnită atunci când ții o operă de artă în palmele tale. Când o lucrare e atât de mică, ești invitat să o aduci puțin mai aproape de ochii tăi. Îți apleci puțin capul și aduci mâna ta mai aproape de față. În acest moment delicat, permiți unei opere de artă să pătrundă în spațiul tău personal. Asta e o modalitate prin care ai ține doar un fluture sau un pui de pisică, într-un mod gentil și apropiat. Arta de dimensiuni mai mari îți permite să treci mai departe fără să-i dai prea multă atenție. Arta în miniatură îți captează atenția asemenea unei flori sau unei pietricele frumoase rătăcită prin iarbă, adică într-un mod liniștit și personal. Aceasta operă de artă îți cere să vii mai aproape și să intri în lumea ei”. Sunt sigură că un om care simte la fel despre oameni, prieteni și despre ceea ce-l înconjoară, iubește miniaturile sau mai mult, le poate și realiza. Deci, e un fel de a fi.
Care este motivul pentru care îţi plac atât de mult lucrurile realizate la scară redusă?
Îmi transmit o bucurie imensă. Relația mea cu ceva în miniatură nu se reduce la obiect. Văd, observ și simt dincolo de el. De fiecare dată mă reproduc în el. Toată ființa mea participă la crearea și realizarea unei miniaturi. Nimic din tot ceea ce am făcut până acum nu m-a capacitat la maxim. Cercetarea antropologică s-a apropiat, dar când realizez o miniatură am nevoie de multă cercetare. Am nevoie de toată cunoașterea mea acumulată de până acum. Am nevoie și de cea epistemologică, dar și de cea gnoseologică. E încă un plus.
„Relația mea cu ceva în miniatură nu se reduce la obiect. Văd, observ și simt dincolo de el. De fiecare dată mă reproduc în el. Toată ființa mea participă la crearea și realizarea unei miniaturi”
Ce reprezintă miniaturile tale şi după ce criteriu decizi tema unei noi colecţii?
Fără să-mi dau seama prea bine la început, acum realizez că țin un discurs despre valorile umane cu exemple românești. Prin ceea ce fac vreau să promovez valorile românești în lumea de astăzi, un tezaur și un capital de imagine imens, insuficient valorificat. Mă gândesc la Grigorescu, cum prin picturile lui promova cultura românească. Acum știu de ce l-am preferat.
Prima colecție este „Bucătăria românească”. A doua este „Români geniali” și lucrez la al VI-lea bust sugerat de un copil de 11 ani, drag mie. E vorba de bustul Ucăi Marinescu, care reprezintă „Curajul” pentru colecție. Fiecărei sculpturi îi atribui o valoare umană. În afara colecțiilor, am făcut încă multe altele, deloc la întâmplare.
Cui te adresezi?
Mă adresez românilor, în special. Nu am țintă numai miniaturiștii, ci iubitorii valorilor esențiale umane, iubitorii de artă, iubitorii culturii identitare, iubitorii de cadouri unicat. Dacă ar fi să mă orientez după piață, e clar că nu cea românească este potrivită pentru miniaturi, dar nu câștigul e scopul principal. Tocmai de asta nu vreau să plec „spre o piață mai bună”. Sunt bucuroasă cu puținii români care „au nevoie” de ceea ce fac.
Cam câte ore pe zi dedici pasiunii tale?
Îmi petrec aproape toată ziua în atelier. Studiul şi documentarea ocupă mult timp. La busturi îţi trebuie anatomie, la interioarele ţărăneşti trebuie să ştii diverse tehnici tradiţionale. Documentarea, adică selectarea celor 20 de români pe care vreau să îi cuprindă colecţia de busturi în miniatură „Români geniali”, se realizează la fel ca pentru scrierea unui material (articol, carte, film documentar).
Te-ai gândit să mai faci şi altceva pe lângă miniaturi, poţi supravieţui din pasiunea ta?
Se leagă toate „de acel fel de a fi” cu care am început. Îmi place să trăiesc cât mai mult în natură și să mă bucur de ea. Mă fascinează cum te poate hrăni natura cu fructe, legume, fără să te coste aproape nimic. Suntem în curs de amenajare a unei grădini împreună cu câțiva prieteni, undeva lângă o pădure. Mai am ceva în plan, dar las pentru data viitoare.
De ce crezi că au oamenii nevoie pentru a fi liberi să facă ceea ce iubesc?
De cunoaștere de sine.
În ecuaţia fericirii, cât de important este să ajungi să te cunoşti pe tine însuţi?
Este foarte important. Paradoxal, cunoașterea de sine este cel mai mare ajutor pe care-l poți oferi omenirii. Cunoașterea de sine este strâns legată de simplitate, de libertate, de anduranță, de luciditate. Îți extinde foarte mult zona de confort.
Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit în viaţă, legat de muncă şi pasiune?
Din interiorul meu am auzit cel mai bun sfat despre muncă și pasiune și bucuria e dovada unei alegeri bune. Cei din jur m-au încurajat în direcții opuse, dar parcă nici nu-i auzeam. Omului îi e frică de libertate, pentru că e nevoie de multă responsabilitate.
„Viață fără natură nu se poate, fără prieteni nu se poate, fără creație nu se poate, fără libertate nu se poate. Cam astea ne definesc ca oameni. Restul sunt detalii care ne fac unici și diferiți”.
Cum crezi că poţi să descoperi ceea ce îţi place să faci în condiţiile în care fie simţi că nu te atrage nimic în mod deosebit, fie sunt prea multe lucruri care te inspiră, deşi nu au nicio legătură între ele?
Când începi să te cunoști din ce în ce mai bine și drumul se îngustează. Toate se armonizează. Concluziile mele spuse din ipostaza de antropolog, câteva dintre ele, sunt că viață fără natură nu se poate, fără prieteni nu se poate, fără creație nu se poate, fără libertate nu se poate. Cam astea ne definesc ca oameni. Restul sunt detalii care ne fac unici și diferiți.
Care consideri că este relaţia dintre carieră şi vocaţie?
Diferența e libertatea de care doar în vocație te bucuri. Constantin Rădulescu-Motru considera că „munca produsă prin vocație este deasupra tuturor intereselor egoiste”.
Unde ţi-ai dori să te conducă în viitor această pasiune a ta pentru miniaturi, care este visul tău?
Visul mi l-am implinit, acum trebuie să mă bucur de el. Când eram mică visam că găsesc saci de miniaturi pe marginea drumului. Pe atunci, nu mă gândeam că aș putea să mi le fac eu. Deci, e mai mult decât am visat. Însă totuși mai am un vis: să împărtășesc bucuria cu ceilalți. Nu-i de ajuns să-mi placă numai mie ce fac.
