-4.8 C
Sibiu
miercuri, ianuarie 14, 2026

Pr. Cătălin Dumitrean: Prin Cenaclul „Lumină lină” ducem lacrimile Maicii Domnului în inimile oamenilor și purtăm dorurile românilor spre cer

Cele mai citite

În urmă cu 5 ani, în anul 2009, preotul Cătălin Dumitrean a înființat la Sibiu Cenaclul „Lumină lină”, an în care au avut loc mai puțin de 10 reprezentații. De atunci însă, cenaclul a crescut tot mai mult, astfel încât, în prezent, spectacolele oferite comunităților din toată țara se apropie de 250 de ediții.Despre rolul acestui grup artistic, despre prioritățile pe care și le-a conturat, dar și despre modul în care Cenaclul „Lumină lină” reconstruiește credința în mentalitatea românilor ne vorbește preotul Cătălin Dumitrean. 

 În ce scop ați inițiat acest cenaclu și cui se adresează?

Publicitate

Simțeam acum cinci ani, după multe încercări misionare,că sunt inutil, dacă nu îmi pun sufletul la treabă. Că pot face mai mult, chiar dacă nimeni nu îmi mai cerea acest lucru. Pentru ortodoxie și demnitatea românilor. Vroiam să fac ceva practic, să merg pe sate, în cătune, în lumi uitate de misionari și să cânt, să vorbesc de Maica Domnului și de istoria noastră atât de bogată. Să le spun oamenilor: Vedeți cât de multe resurse avem noi creștinii, în “liturghia de după  liturghie” și în același timp că patriotismul nu este o infracțiune… 

Din cine este format acest cenaclu și în ce măsură ar putea să mai vină și alți membri?

Oameni dăruiți misiunii, care nu au duminică liberă, care mă urmează până la marginile țării. Români talentați, din Mediaș, din Dumbrăveni, din Sibiu, cum sunt Nelu Ivan, Ștefan, Mihai, Cristian, Alexandru, Romică, Andrei, Sorin, Mihai, Florin,Valentin, Dumitru, fetițele Ana, Casiana și mulți alții… Au fost și alți mulți membri în cenaclu, toți oameni deosebiți și dăruiți…

Cum vă construiți și prin ce modalități transmiteți mesajul misionar?

Sâmbăta sau duminica ne strângem, facem rost de câțiva leuți pentru combustibil și plecăm la drum. Uneori sute de kilometri. Cântăm benevol, fără nicio pretenție pecuniară, în săli, în pridvorul bisericilor și chiar în biserici. Între cântece vorbim despre minunile Maicii Domnului și nevoia de a reinventa patriotismul sau demnitatea națională.

 Ați ajuns, iată, la aproape 250 de ediții. Care sunt cele mai importante lucruri pe care considerați că le-ați adus prin acest cenaclu?

Am fost sinceri, consecvenți și extrem de serioși în mesajul nostru. Am reușit să ridicăm o mare parte din poporul român în picioare. În concerte puteți vedea lucruri incredibile, sute și sute de români, cum cântă două sau mai multe ore la rând, cele mai frumoase pricesne ale ortodoxiei și minunatele cântece patriotice. Ceea ce se petrece e de domeniul incredibilului. Intrați pe cenaclullumina.blogspot.comi sau veniți și vedeți!

 La un moment dat chiar ați declarat că poposiți în comunități care au ieșit din spațiul social al istoriei. Ce înseamnă acest lucru, practic, în funcție de ce anume alegeți localitățile în care mergeți să duceți mesajul cenaclului?

Nu am exagerat… E o realitate pe care nu o vedem. Facem lucruri fără rost și uităm de discursul simplu. Nouă, cenaclului, nu ne plac festivismele, diplomele, insignele, slava deșartă și triumfalismul… Prea s-au înmulțit lucrurile fără de acoperire și în țară e un dezastru moral. Oamenii nu se se mai iubesc. Facem românism acolo unde nu calcă picior de misionar… Dăm concerte în sate unde zece sau zeci de ani nu se întâmplă nimic, la nivelul unor inițiative…  Și de aceea, efectiv, după noi, rămân urme incredibile. Oamenii își iubesc și mai tare ortodoxia și se simt bine ca români. Mergeți, verificați pe viu dacă exagerez cu ceva….

Ce priorități are cenaclul în următoarea perioadă?

Să mergem în cât mai multe sate și orașe. Să trezim istoria din letargie. Să fim lângă oamenii simpli, să ajutăm preoții în misiunea lor și să refacem România eternă. Nu sunt vorbe mari, noi nu am știut ce înseamnă cuvântul „glumă”.Ne-am sacrificat tot ce am avut mai bun pentru popor și pentru a aduce România mai aproape de Mântuitorul Iisus Hristos. Cenaclul nu a uitat pe copii. Am înfințat în fiecare zi de marți și miercuri Atelierele Creștine de Vacanță, un program educațional, născut și menit ca să aducă copiii cât mai aproape de Sfânta Biserică, de morală și de Dumnezeu. Astfel, facem ore de educație creștină, educație a bunelor maniere și confecționăm iconițe și alte obiecte religioase. Orice copil între 5 și 14 ani este bineprimit. În 5 August va avea loc un bazar al acestor produse ale copiilor, în urma căruia vom realiza un pelerinaj de trei zile, cu toți participanții la ateliere, la mânăstirile din Țara Făgărașului.

Ce sperați să schimbe acest cenaclu la mentalitatea românilor vis-a-vis de credință?

Sperăm să schimbăm rutina și nepăsarea. Vrem o biserică mai vie și credincioși mai plini de inițiative. Efectiv plutim uneori, și ne pare că, dacă în calitate de teologi, aplicăm teologia penală față de oameni schimbăm ceva.  Noi însă vrem să îi reînvățăm pe frații noștri iubirea. Și să avem comunități creștine pline de viață și de atenție față de cei necăjiți.

Cum v-ați dori să evolueze în timp?

Nu vrem decât mai multă atenția din partea celor care ar putea să investească mai multă încredere în acest incredibil grup de oameni. Să fim ajutați de preoți, de oficialitățile locale, ca să ne spunem mesajul. Nu visez schimbări mari, sunt realist, facem și noi cât putem, dar vreau ca acest cenaclu să mai trăiască până când va fi un model pentru alți creștini și români. Ceea ce facem noi să fie un punct de reper pentru alte formule misionare. Ar fi minunat!

Dacă ar fi să descrieți Cenaclul „Lumină lină” printr-o metaforă, aceasta ar fi…

Ducem lacrimile Maicii Domnului în inimile oamenilor și purtăm dorurile românilor spre cer. Doar, doar, vom simți din nou învierea poporului român…

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Atenție, studenți! Ilie Bolojan va fi ministru interimar al Educației. Ce tăieri se pregătesc

Ilie Bolojan a transmis preşedintelui Nicuşor Dan propunerea de a prelua interimar şi funcţia de ministru al Educaţiei."Premierul Ilie...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect