Amicii Munţilor la ceas aniversar

Cele mai citite

Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” Sibiu, una dintre cele mai vechi structuri de acest fel din ţară, împlineşte în această toamnă 37 de ani de activitate neîntreruptă. Cu acest prilej, având sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu şi a Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu în perioada 18-20 septembrie, la Casa de creaţie şi odihnă „Andrei Oţetea”, zona Fântânele, se vor desfăşura mai multe acţiuni aniversare. Vor fi prezenţi membrii clubului, împreună cu prietenii, colaboratorii şi simpatizanţii de pe întreg cuprinsul ţării. Sărbătoarea CTM „Amicii Munţilor” va începe vineri seara, prin întâmpinarea montaniarzilor, urmând ca, a doua zi, să se desfăşoare mai multe activităţi culturale şi sportive. „Se vor organiza concursuri de fotografie, de cunoştinţe generale despre Munţii Cindrel, o probă de orientare sportivă, totul culminând cu o seară culturală. Nu vor lipsi momentele artistice, cântecele de munte şi de cabană. Îi aşteptăm la aniversarea noastră pe toţi cei care iubesc natura şi muntele”, a declarat Marian Bâtcău, vicepreşedinte CTM „Amicii Munţilor”. (C.B.)

spot_img
Ultimele știri

Profesoară după Evaluarea Națională: „Copiii nu sunt problema. Părinții îi văd cum pleacă la examen? Când pui creion la ochi, fard strident, când fusta...

O profesoară care a supravegheat la Evaluarea Națională spune că experiența din sălile de examen oferă o imagine relevantă...

Știri pe același subiect