Claudiu Sandu, vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a spus, joi, că magistrații „nu au avut niciodată o problemă” cu ieşirea la pensie la 65 de ani, însă spune că cetățenii au trebui să se întrebe dacă ar vrea să fie judecați de un magistrat ajuns la această vârstă.
„Magistraţii sunt cetăţeni, ca oricare alţii, nu au avut niciodată o problemă cu ieşirea la pensie la 65 de ani, deşi ar trebui să mă întrebaţi dumneavoastră, ca cetăţean, dacă vreţi să fiţi judecat de un judecător de 65 de ani.
De fapt, principala problemă este această inechitate care se stabileşte prin această lege”, a declarat Claudiu Sandu, la ieșirea de la CSM, citat de Digi24.
Vicepreședintele CSM a fost întrebat joi, după ședința CSM în care s-a dat aviz negativ pe proiectul legii pensiilor magistraților, dacă magistrații refuză să li se taie pensiile cu 30% și să iasă la pensie la 65 de ani.
Claudiu Sandu, spune că, dacă vor intra în vigoare noile modificări la pensiile de serviciu, vor fi trei tipuri de pensionari în magistratură .
„Faţă de pensionările anterioare vor fi trei tipuri de pensionari în magistratură – pensionarii epocii Dragnea, cu o pensie mai mare decât salariul cu 20 – 25%, pensionarii din 2023, cu un salariu de suta la sută din net, şi următorii care vor munci până la 65 de ani şi vor avea pensie la jumătate.
Dacă vi se pare echitabil, mie nu mi se pare, motiv pentru care ne opunem unei asemenea reglementări”, a mai declarat Claudiu Sandu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




