România a ajuns într-un punct în care orice veste pozitivă despre execuția bugetară pare aproape neverosimilă. După ani întregi în care guvernele au construit politici publice pe împrumuturi, promisiuni fără acoperire și cheltuieli făcute pentru câștig electoral rapid, apar primele semne că direcția începe, timid, să se schimbe, a precizat deputatul Adrian Echert, șeful USR Sibiu.
Țara este încă departe de echilibru financiar, iar problemele structurale rămân serioase. Totuși, scăderea deficitului bugetar și atenția mai mare acordată cheltuielilor publice transmit un semnal important: atunci când există măcar un minim de disciplină administrativă, rezultatele încep să apară.
Sistemul public nu este resursă infinită
“Ani la rând, sistemul public a funcționat după logica unei resurse infinite. Au fost create funcții fără utilitate reală, agenții birocratice greu de justificat și privilegii menținute din inerție politică. În paralel, cultura administrativă a fost dominată de lipsa asumării și de refuzul de a spune „nu” cheltuielilor populiste.
Acum, odată cu apariția primelor cifre care indică o posibilă corecție, reacțiile sunt previzibile: rezistență, scandal și nemulțumire din partea celor care au tratat mult timp bugetul public ca pe un instrument politic fără limite”, a afirmat Echert.
În acest context, nemulțumirea PSD pare să aibă și o explicație politică. “Apariția unor indicatori economici mai buni afectează exact narativul construit în ultimii ani: ideea că nu există alternativă la politica bazată pe pomeni, datorii și improvizație fiscal”, a mai spus Echert.
Chiar dacă România nu poate vorbi încă despre stabilitate economică reală, faptul că încep să apară semnale de responsabilitate bugetară reprezintă, pentru prima dată după mult timp, un început de schimbare.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




