România intră în anul 2027 cu o miză uriașă pe gaze: Neptun Deep și ieșirea Rusiei din piața europeană.

România se apropie de un moment important pentru sectorul energetic. În 2027 este programată începerea producției de gaze din proiectul Neptun Deep, în timp ce Uniunea Europeană va elimina treptat importurile de gaze rusești.

Cele două evoluții se suprapun și pot schimba poziția României pe piața regională de gaze.

Potrivit Romgaz, prima producție din Neptun Deep este estimată pentru 2027, iar la atingerea platoului de producție proiectul ar urma să contribuie cu aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze anual.

În același timp, Uniunea Europeană are deja stabilit calendarul pentru eliminarea importurilor de gaze rusești.

Pentru contractele pe termen lung, importurile de GNL rusesc vor fi interzise de la 1 ianuarie 2027, iar cele de gaze prin conducte de la 30 septembrie 2027, cu posibilitatea amânării până la 1 noiembrie în anumite condiții legate de nivelul stocurilor.

Neptun Deep apare exact într-un moment-cheie

Proiectul din Marea Neagră este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz. Planul prevede zece sonde de producție, iar investiția este considerată de companii una strategică pentru România și regiune.

La nivelul producției de platou, Neptun Deep este estimat să aducă aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze pe an, ceea ce îi poate permite României să aibă un rol mai important în alimentarea pieței regionale.

Dar existența resursei nu este suficientă, atrage atenția Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

În opinia sa, România trebuie să decidă din timp ce face cu gazele pe care le produce, unde le vinde, prin ce infrastructură și în ce condiții comerciale.

Problema nu este doar de unde cumpărăm gazul

În ultimele luni, discuțiile despre eventualele importuri de GNL american au adus în prim-plan o altă întrebare: când și în ce condiții are sens pentru România să importe gaze, în condițiile în care producția internă urmează să crească.

Chisăliță face o distincție între infrastructura regională și contractele de achiziție.

„În primul rând, este o mare confuzie între Coridorul Vertical și achiziționarea unor gaze naturale în diverse țări, inclusiv în România.”

Expertul consideră că dezvoltarea infrastructurii poate fi benefică României, însă contractele comerciale trebuie analizate separat.

„Coridorul înseamnă pur și simplu un culoar de trafic. Sunt niște conducte prin care circulă gazele oricăror furnizori.

Sunt destinate celor care doresc să le folosească: europeni, americani, turci, greci, polonezi, bulgari, unguri și așa mai departe.”

În schimb, spune Chisăliță, problema trebuie pusă în termeni de cost atunci când România se angajează să cumpere gaze.

„Coridorul Vertical, în primul și în primul rând, este în interesul României. Dacă cineva trece prin țara ta, plătește ca să treacă.

Asta înseamnă că tarifele de transport cresc. Asta înseamnă că prețul în țara ta scade.”

Importurile pot fi necesare, dar prețul este esențial

România nu poate exclude complet importurile de gaze. În anumite perioade, acestea pot fi necesare pentru echilibrarea consumului și a producției.

Întrebarea este însă cât costă gazul importat și cine suportă diferența atunci când acesta este mai scump decât resursele disponibile pe piața internă.

Într-o analiză recentă, Chisăliță a avertizat că importurile nu trebuie realizate indiferent de cantitate și de preț.

El susține că, înaintea unor astfel de angajamente, trebuie prezentat public calculul economic.

„Românii nu ar trebui să afle din factură cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului. În energie, fiecare decizie politică are un preț”, afirmă Chisăliță.

Avertismentul său este că un contract de import nu trebuie privit izolat. Trebuie calculat costul total, inclusiv transportul, regazificarea, accesul la infrastructură și livrarea până la consumator.

Ce se întâmplă cu gazele din Neptun Deep?

O altă miză importantă este modul în care statul va utiliza gazele din Marea Neagră.

România poate folosi producția pentru consumul intern, pentru industrie, pentru echilibrarea pieței sau pentru export.

Fiecare variantă are implicații economice diferite.

Romgaz estimează că Neptun Deep va avea o producție de aproximativ 8 miliarde de metri cubi pe an la platou și că proiectul va contribui la securitatea aprovizionării României și la poziționarea companiei pe piața regională.

În paralel, există și dezbaterea privind dreptul statului de preempțiune asupra unei părți din gazele produse în perimetru. Subiectul a generat inclusiv întrebări parlamentare privind destinația cantităților respective.

Pentru Chisăliță, întrebările esențiale sunt cele legate de destinație, preț și efectul asupra pieței.

România poate deveni furnizor regional

Retragerea treptată a gazului rusesc creează o nevoie suplimentară de surse alternative în Europa. Calendarul european este deja stabilit, iar 2027 va fi un an important pentru această tranziție.

În acest context, România are un avantaj pe care nu îl au toate statele din regiune: producția offshore din Marea Neagră.

Dar pentru ca acest avantaj să devină și unul economic, nu este suficientă extragerea gazului.

Este nevoie de conducte, capacități de transport și înmagazinare, interconectări cu statele vecine și contracte comerciale care să permită accesul la piețele regionale.

Totodată, gazul poate reprezenta o resursă pentru dezvoltarea industriei românești.

Utilizarea lui în economie poate genera valoare adăugată, locuri de munc avea, cel puțin potrivit planurilor actuale, o cantitate suplimentară importantă de gaze începând din 2027.

În același an, Europa va accelă și produse care pot fi exportate, nu doar venituri obținute din vânzarea materiei prime.

Marea întrebare pentru 2027

România va avea, cel puțin potrivit planurilor actuale, o cantitate suplimentară importantă de gaze începând din 2027. În același an, Europa va accelera eliminarea gazului rusesc.

Suprapunerea celor două procese creează o oportunitate pentru România, dar și o responsabilitate în ceea ce privește modul în care sunt gestionate resursele și contractele.

Dumitru Chisăliță rezumă problema printr-o comparație simplă:

„Nu șoseaua e problema, ci cine trece pe șosea.”

În cazul gazelor, miza este similară: nu este suficient să existe resursa sau infrastructura. Contează cine cumpără, la ce preț, unde ajunge gazul și ce valoare economică rămâne în România.

Pentru consumatori, întrebarea finală este una cât se poate de concretă: va însemna noua poziție a României pe piața gazelor și prețuri mai suportabile, sau doar venituri pentru producători și stat, în timp ce consumatorul continuă să suporte costurile deciziilor comerciale?

Răspunsul va depinde nu doar de cât gaz va produce România, ci și de felul în care va alege să îl folosească.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007