Duminică, 4 octombrie, sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi din calendarul catolic se întâlnește cu Ziua Mondială a Animalelor. Anul acesta, ziua are o semnificație aparte: se împlinesc 800 de ani de la moartea sfântului, petrecută în seara de 3 octombrie 1226. Povestea omului care a renunțat la avere și a rămas în memoria lumii vorbind cu păsările ne poartă de la străduțele medievale din Assisi până la biserica franciscană de pe strada Șelarilor din Sibiu.
Francisc nu s-a născut sărac. Venit pe lume la Assisi, în jurul anilor 1181–1182, era fiul unui negustor înstărit de țesături. Avea perspectiva unei vieți confortabile și își dorea aventură și glorie. Experiența războiului dintre Assisi și Perugia, urmată de boală, a contribuit la schimbarea sa. Treptat, tânărul a început să caute un alt rost, apropiindu-se de săraci, bolnavi și oameni afectați de lepră.
Tradiția creștină leagă chemarea sa de bisericuța San Damiano, unde, în fața crucifixului, ar fi auzit îndemnul de a repara biserica. Francisc a început prin a reface ziduri, dar misiunea lui avea să capete un înțeles mai larg. Renunțarea la averea familiei a provocat ruptura cu tatăl său. A ales sărăcia voluntară și o viață dedicată Evangheliei și slujirii celorlalți. La doi ani după moarte, în 1228, a fost canonizat.
Păsările și lupul din Gubbio
Imaginea lui Francisc a rămas strâns legată de animale. Una dintre cele mai cunoscute povestiri ale tradiției franciscane îl înfățișează predicând păsărilor, cărora le vorbește despre darurile Creatorului. Scena a inspirat artiști și a devenit una dintre reprezentările emblematice ale sfântului. La fel de cunoscută este legenda lupului din Gubbio. Un animal care îi înspăimânta pe locuitori ar fi fost îmblânzit de Francisc, care a mijlocit o înțelegere: lupul să înceteze atacurile, iar oamenii să-i ofere hrană. Este o povestire religioasă transmisă de-a lungul secolelor, al cărei mesaj trece dincolo de întâlnirea miraculoasă. În fața fricii și a violenței, Francisc caută împăcarea și grija pentru o altă făptură.
La opt secole de la moartea sa, aceste istorii continuă să emoționeze. Ele vorbesc despre felul în care omul se raportează la lumea din jur și despre responsabilitatea față de viața vulnerabilă.
O zi dedicată necuvântătoarelor
Legătura sfântului cu natura explică alegerea datei de 4 octombrie pentru Ziua Mondială a Animalelor. Mișcarea își are originile în 1925 și urmărește îmbunătățirea vieții animalelor, fie că vorbim despre cele domestice, sălbatice sau aflate în îngrijirea oamenilor.
Unele grădini zoologice marchează ocazia prin gratuități, porți deschise sau activități speciale. O asemenea vizită poate deveni o lecție simplă pentru copii: animalele trebuie observate fără a fi speriate, iar regulile de vizitare protejează atât oamenii, cât și viețuitoarele. Ziua poate fi marcată și prin sprijinirea unui adăpost, ajutor pentru un animal abandonat sau mai multă atenție acordată celui care ne așteaptă acasă. Respectul pentru necuvântătoare se vede în gesturile de fiecare zi.
Assisi, orașul medieval așezat pe coasta muntelui
Povestea lui Francisc este inseparabilă de Assisi, orașul din Umbria întins pe versanții muntelui Subasio. Construit cu piatra rozalie caracteristică locului, păstrează mărturii romane, medievale și renascentiste.
Assisi se descoperă cel mai bine la pas. Străduțele urcă printre case de piatră, trec pe sub arcade și se deschid spre piețe sau spre priveliștile văii. Frumusețea lui stă și în aceste întâlniri mici: o scară, o poartă veche, lumina pe un zid, un colț liniștit după agitația unei piețe. Este genul de oraș în care drumul dintre două monumente poate fi la fel de frumos ca monumentele însele. Relieful, clădirile și perspectivele schimbătoare îi dau o înfățișare care rămâne multă vreme în memoria călătorului. Deasupra așezării se ridică Rocca Maggiore, fortăreața care domină orașul. În Piazza del Comune, fațada edificiului cunoscut drept Templul Minervei amintește de trecutul roman.
Marele reper este însă Bazilica Sfântului Francisc, cu fresce ale unor maeștri precum Cimabue, Giotto, Simone Martini și Pietro Lorenzetti. Assisi, bazilica și celelalte situri franciscane au fost înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2000. Orașul poate impresiona deopotrivă un pelerin, un iubitor de artă sau un călător atras de așezările medievale. Iar Francisc este patron spiritual al Italiei, alături de Sfânta Ecaterina de Siena, cei doi fiind proclamați patroni principali ai țării în 1939.
De la primii frați din Assisi la Transilvania
În jurul lui Francisc s-au adunat oameni care îi împărtășeau idealul. În 1209, primul grup a mers la Roma, unde papa Inocențiu al III-lea le-a aprobat forma de viață. Din această comunitate s-a dezvoltat Ordinul Fraților Minori, cunoscuți drept franciscani. Familia franciscană cuprinde și clarisele, comunitatea feminină legată de Sfânta Clara de Assisi, precum și tradiția unui al treilea ordin, destinat celor care doreau să urmeze această spiritualitate fără a intra în viața monastică.
Franciscanii au ajuns în Transilvania încă din secolul al XIII-lea. Cercetările asupra sudului regiunii plasează apariția așezămintelor lor începând cu anii 1240. În secolul al XV-lea, sprijinul lui Iancu de Hunedoara a contribuit la dezvoltarea așezămintelor franciscane de la Teiuș și Șumuleu Ciuc. Activitatea ordinului a avut și o dimensiune educativă și culturală: la Șumuleu Ciuc, franciscanii au organizat o școală, iar Ioan Căianu, cunoscut și ca Kájoni János, a înființat în 1676 o tipografie care publica lucrări religioase și didactice.
La Sibiu, Francisc încă este înfățișat chemând păsările
Legătura locală se află pe strada Șelarilor, la numerele 12–14, în Biserica Franciscană. Originile gotice ale edificiului se împletesc astăzi cu transformările baroce ale interiorului.
Potrivit istoriei publicate de Parohia Romano-Catolică „Sfânta Treime”, așezământul a aparținut în secolul al XV-lea călugărițelor clarise. După Reformă, mănăstirea a fost desființată, iar biserica a fost folosită vreme îndelungată ca depozit de cereale.
În 1716, generalul imperial Stephan von Steinville a obținut aprobarea stabilirii franciscanilor în oraș, iar vechiul așezământ le-a fost încredințat. La 13 iunie, de sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, superiorul Anton Schirmer a celebrat aici Liturghia, reluând folosirea catolică a bisericii după Reformă.
Un episod tragic a marcat istoria clădirii: la 28 decembrie 1776, paravanul gotic al corului s-a prăbușit, ucigând un călugăr și rănind alți membri ai comunității. Refacerile au contribuit la înfățișarea barocă a interiorului.
Detaliul care leagă biserica de sărbătoarea din 4 octombrie se află deasupra arcului de triumf: scena Sfântului Francisc chemând păsările, pictată în 1933 de Herceg Francis. În biserică se păstrează și o sculptură gotică a Fecioarei Maria cu Pruncul, din secolul al XV-lea.
În 1949, regimul comunist a desființat mănăstirea, iar potrivit istoriei parohiale, călugării au fost internați în lagăr. Biserica a rămas mărturie a comunității și a unei tradiții ajunse până aici din Italia medievală.
La 800 de ani de la moartea lui Francisc, povestea sa ne poate purta spre străduțele din Assisi, dar și spre o biserică din centrul Sibiului. În ambele locuri, imaginea sfântului apropiat de păsări păstrează același îndemn: să privim cu mai multă grijă viața din jur.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
