12.4 C
Sibiu
marți, martie 25, 2025

FOTO: Romgaz și OMV Petrom au început forajul în proiectul Neptun Deep din largul Mării Negre

Cele mai citite

Romgaz Mediaș și OMV Petrom anunţă începerea forajului pentru dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud şi Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre.

OMV Petrom şi Romgaz investesc împreună până la 4 miliarde de euro pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep.

”OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei şi Romgaz, cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România, anunţă începerea forajului pentru dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud şi Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre.

Proiectul avansează conform planului, cu prima producţie estimată pentru 2027”, anunţă OMV Petrom.

Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, forajul a început duminică, 23 martie 2025, la ora 13.00. Burduja susține că, de acolo, în 2027 sau poate chiar mai curând, va fi scos gaz pentru România și pentru întreaga regiune.

„Nu sunt vorbe mari. Este un moment istoric. La Ministerul Energiei știm foarte bine câte obstacole a întâmpinat acest proiect în ultimele luni.

Obstacole fabricate cu rea-credință. Am văzut cum unii s-au trezit peste noapte arheologi, invocând la sute sau mii de metri adâncime, doar ca să blocheze un proiect strategic pentru România și Europa.

Să fie foarte clar: nu ne luptăm cu societatea civilă, ci cu cei care folosesc ecologia ca pretext pentru a ține România în genunchi”, a scris pe Facebook Sebastian Burduja.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Trei bărbați au fost reținuți după o bătaie la un meci de fotbal din Miercurea Sibiului

Trei bărbați care s-au luat la bătaie la finalul unei meci de fotbal în Miercurea Sibiului, au fost reținut...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect