5.2 C
Sibiu
miercuri, aprilie 17, 2024

Romgaz și OMV vor exploata gazele din proiectul Neptun Deep. Producție de 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale

Cele mai citite

OMV Petrom şi Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.

OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participaţie de 50% în proiect.

OMV Petrom şi Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

„Prin decizia finală de investiţie pentru proiectul Neptun Deep, deschidem un nou capitol pentru sectorul energetic românesc.

Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, intrăm în faza de dezvoltare a primului proiect offshore de mare adâncime din România. Proiectul va contribui la creşterea economică a României şi va consolida securitatea energetică a ţării.

Pentru a ilustra dimensiunea proiectului: producţia este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a aproximativ 4,3 milioane de gospodării multiplicată de aproape 30 de ori.

De asemenea, este un pas major pentru strategia noastră 2030 prin care susţinem tranziţia energetică în Romania şi în regiune”, a decclarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

La rândul său, Răzvan Popescu, director general Romgaz a subliniat că Neptun Deep este un proiect strategic pentru România şi pentru regiune din perspectiva asigurării necesarului de gaze naturale şi tranziţiei energetice a ţării.

„Începând cu 2027 vom avea o nouă sursă de gaze naturale, care are potenţialul de a creşte semnificativ producţia de gaze naturale a ţării. Suntem mândri să fim parte a unui proiect inovator, care va aduce beneficii semnificative pe termen lung”, a spus Răzvan Popescu.

Aristotel Jude, director general adjunct Romgaz a precizat că decizia de a investi în dezvoltarea zăcămintelor din acest perimetru este una istorică pentru toate părţile interesate şi care va aduce beneficii incontestabile securităţii şi independenţei energetice a României.

„Rămânem angajaţi în atingerea obiectivelor acestui proiect şi suntem încrezători că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale va confirma, cât mai curând posibil, planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, moment de la care va începe efectiv etapa de dezvoltare a acestor zăcăminte”, a afirmat Jude.

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme de producţie submarine şi reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor.

Platforma îşi generează propria energie electrică, funcţionând la cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanţă, prin intermediul unei replici digitale (digital twin).

Acesta permite optimizarea proceselor şi va contribui la îmbunătăţirea performanţei de mediu, prin eficientizarea consumului energetic şi reducerea emisiilor.

Prima producţie este estimată în 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafaţă de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri.

Explorarea perimetrului a fost accelerata în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Fetiță de 7 ani, lovită pe o trecere de pietoni din Cisnădie

O fetiță de 7 ani a fost rănită, miercuri seara, într-un accident rutier produs în Cisnădie, pe strada Grigore...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect