Gheorghe Budrală, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sibiu, ne povesteşte despre „roata cea mică” şi „roata cea mare” a agriculturii, avantajele fermelor de semisubzistenţă şi metehnele la români legate de agricultură. Despre acestea, dar şi despre produsele ecologice şi cele modificate genetic aflaţi în continuare. „Reducerea TVA-ului la 5% nu ar avea niciun efect” Reporter: Ce măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală produc avantaje pentru fermieri? Gheorghe Budrală: Există Măsura 141, prin care aceştia primesc 1. 500 de euro, pe o perioadă de 3 ani. Măsura poate avea impact, dar este insuficientă dacă este aplicată singură. Ea trebuie sprijinită de alte măsuri, de exemplu, subvenţiile regionale. Dacă sunt crescător de oi şi accesez Măsura 141, poate vreau şi să construiesc ceva. Ar trebui să mă subvenţioneze pentru construcţii, dacă respect peisajul şi arhitectura din zona respectivă. Trebuie să le dăm fermelor de semisubzistenţă o subvenţie potrivită, pentru ca aceste ferme mici, utile şi frumoase să nu se transforme în ferme mari, fiindcă altfel am distruge totul. Subvenţia pentru ferme trebuie să păstreze anumite limite, pentru ca fermierii să fie interesaţi să păstreze peisajul şi tradiţiile. Rep: Luna aceasta a avut loc, la Sibiu, seminarul „Politica de dezvoltare rurală a U.E. şi agricultura de semisubzistenţă”. Care este rolul fermelor de semisubzistenţă pentru mediul rural şi societate în genere? G.B.: Ferma de semisubzistenţă produce tot ceea ce este necesar familiei şi în plus o cantitate pe care poate să o vândă, ferma de subzistenţă produce doar atât cât este necesar unei familii pentru a supravieţui. Din punctul meu de vedere, aceste ferme sunt extraordinar de importante. Imaginaţi-vă că agricultura este un tractor. „Roata cea mică” este agricultura de semisubzistenţă. Deşi mică, ea este foarte importantă, pentru că poate să asigure mâncarea pentru comunitatea locală şi poate să-i determine pe oameni să rămână în locurile de unde sunt. Ea are o influenţă mare asupra peisajului şi poate să păstreze tradiţiile din zonă. Este important de ştiut că aceste ferme mici pot susţine populaţia din punct de vedere alimentar în caz de calamitate, de dezastre naturale. Dacă nu li se dă suficientă importanţă, ele vor dispărea. Unele statistici spun că România are 4 milioane, altele că are 2 milioane, eu spun că sunt foarte multe şi este necesar să le întreţinem, pentru ca ele să nu dispară. Agricultura fermelor mari este şi ea importantă, întrucât reuşeşte să producă alimente pentru o cerere în creştere, însă producţia alimentelor la scară mare de către fermele acestea este foarte agresivă pentru natură. Ele folosesc îngrăşăminte chimice, pesticide, tractoare care bubuie şi urlă, ele distrug structura solului prin greutatea lor, dar se produc cantităţi mari de alimente, la preţuri mult mai convenabile şi atunci este necesar să le încurajăm. Rep.: Credeţi că o reducere a TVA-ului la 5% pentru alimentele de bază ar reduce evaziunea fiscală în agricultură? G.B.: Nu. Reducerea TVA-ului la 5% nu ar avea nicio influenţă, singura influenţă ar fi aceea că vor cştiga mai bine comercianţii produselor alimentare. Din punctul meu de vedere nu ar avea niciun efect. „La un moment dat, agricultura românească putea să fie o ameninţare pentru multe ţări din U.E.” Rep.: Sunt previziuni care spun că tot mai mulţi oameni îşi vor cultiva propriile legume şi îşi vor produce singuri alimentele, pentru a depinde tot mai puţin de marii producători şi distribuitori din industria alimentară. Credeţi că este posibil ca acest lucru să se întâmple în următorii 40 de ani? G.B.: Trebuie să se întâmple, iar România are o şansă mare. Acest lucru se va întâmpla deoarece concentrările masive de pământ în mâna unui singur individ sau a unor fermieri sau alte grupuri de oameni, pot să-i determine să spună „îţi dau să mănânci cu condiţia să cânţi şi să joci cântecul pe care-l vreau eu”. Oamenii pot fi condiţionaţi foarte uşor cu energie, hrană şi altele. Dacă hrana este distribuită şi nu este controlată de un grup, dezvoltarea este bună şi armonioasă. România, din toate ţările din U.E., este cea mai predispusă la aşa ceva, iar eu cred că e important să ştie să se protejeze măcar acum. Prin politicile care se fac de 20 de ani, România merge încontinuu în jos. Rep.: De ce credeţi că agricultura este o Cenuşăreasă printre alte Cenuşărese? G.B.: Din punctul meu de vedere nu cred că este singura Cenuşăreasă, cred că Cenuşăreasă e România. La un moment dat, agricultura românească putea să fie o ameninţare pentru multe ţări din U.E. România poate produce grâu la un preţ de cost mult mai scăzut, Transilvania poate produce foarte multă carne, de foarte bună calitate, dar România a dispărut de pe piaţă, nu mai e un concurent pentru carne, cereale şi altele, pentru că s-a împărţit pământul şi s-a fărâmiţat. „Nu există nicio probă că produsele modificate genetic ar produce daune” Rep.: De ce vedem atât de multe câmpuri nelucrate? De exemplu, pe drumul prin sate, de la Sighişoara la Sibiu, sunt abandonate hectare întregi de terenuri arabile. Ce măsuri sunt luate pentru încurajarea agricultorilor? G.B.: Sunt mai multe principii care conduc la dezastrul pe care îl vedeţi în stânga şi în dreapta când vă duceţi pe şosele. În România nu este rezolvată problema cadastrului funciar, mişcarea terenului de la unul la altul este zero. Este foarte complicat să faci schimb de terenuri, iar preţul este deja prohibitiv pentru foarte mulţi. Apoi, legea proprietăţii nu este clară. De exemplu, la păduri se respectă regimul silvic: chiar dacă sunt proprietar de pădure, eu nu pot să intru şi să tai copacii, deşi sunt proprietarul lor. În agricultură nu se pune problema aşa. Dacă eu am un teren şi tu vrei să lucrezi 10 hectare în stânga, 10 în dreapta, nu mă poţi obliga să mă mut. Nu poţi să aduni 20 de hectare la un loc pentru că stau eu în mijloc şi nu poţi să dezvolţi o agricultură performantă pe suprafeţe foarte mici. Un alt lucru care ne încurcă este piaţa. În România nu există piaţă de desfacere pentru producătorul agricol. Lucrurile sunt atât de încurcate la pieţe încât mai bine te iei cu mâinile de cap şi îţi vezi de treabă. În piaţă nu există un sector special pentru producătorii agricoli şi altul pentru comercianţi, ca o piaţă să funcţioneze. Un producător agricol merge în piaţă şi nu găseşte loc din cauza comercianţilor. El plăteşte o masă cu 1.500 de lei pe lună, la fel ca un comerciant, deşi el vine o dată sau de două ori, vinde 700 de kilograme de cartofi şi nu face niciun profit. Ar trebui să existe o piaţă specială. Rep.: În prezent, în judeţul Sibiu sunt înregistraţi 21 de producători agricoli care deţin licenţă pentru produse ecologice. Cum îi determinaţi pe agricultori şi fermieri să treacă la o agricultură ecologică şi cum promovaţi produsele ecologice? G.B.: Am încercat să facem nişte expoziţii de produse ecologice, nu am reuşit, dar o să facem şi în judeţul Sibiu. În Sibiu este bine că sunt produse ecologice, dar neavând educaţie alimentară şi ecologică suficientă, piaţa nu absoarbe tot ce este disponibil. Însă este bine că deja a început şi funcţionează. Oricum, piaţa produselor ecologice nu foloseşte la nimic dacă oamenii nu au bani. Un produs ecologic este mult mai scump decât un produs ne-ecologic. Pentru că nu se folosesc îngrăşăminte chimice, pesticide, pe suprafaţa agricolă se obţine mai puţin decât pe o cultură intensivă. Există de anul acesta o subvenţie pentru produse ecologice, deci există o şansă fo
arte mare de dezvoltare a acestor produse. Rep.: Vă ocupaţi şi de implementarea şi respectarea legislaţiei în domeniul organismelor modificate genetic. Cât de controlat este acest domeniu în România? G.B.: Din punctul meu de vedere, nu există nicio demonstraţie care să spună că produsele modificate genetic şi rezistă la anumite boli produc daune fizice consumatorilor. Aceste produse nu mai folosesc pesticide, nu mai folosesc substanţe sintetice. Există demonstraţii clare că substanţele sintetice produc daune fiziologice, în schimb, nu există nicio probă că substanţele care se găsesc în produse modificate genetic ar produce daune. Se foloseşte o expresie foarte urâtă şi agresivă: „infestare cu produse modificate genetic”. Este o eroare să spui că un astfel de produs e infestat. Ioana Mălău
Publicitate
