Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9% în luna iunie

Cele mai citite

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9% în luna iunie 2021, de la 3,8% în mai, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,71%, mărfurile alimentare cu 2,17%, iar serviciile cu 1,59%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în luna iunie 2021 comparativ cu luna mai 2021 au crescut cu 0,3%, iar rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 3,4%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2019 – iunie 2020) este 2,9%. Potrivit INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iunie 2021 comparativ cu luna mai 2021 este 100,24%.

Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2021 comparativ cu luna iunie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,5% iar rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2019 – iunie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,4%.

Conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie. (AGERPRES)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Taxa Temu și Shein explodează de la 1 iulie 2026. Cât vor costa în plus comenzile din afara UE și cum se calculează noile...

Românii care comandă produse de pe platforme precum Temu, Shein, AliExpress sau alte magazine online din afara Uniunii Europene...

Știri pe același subiect