Trei luni de tăcere. România riscă să intre nepregătită în iarnă sub un regulament european care poate bloca exact soluțiile de criză.

România se apropie de sezonul rece fără o dezbatere reală despre un risc major: posibilitatea ca, în perioadele de ger extrem, aprovizionarea cu gaze să devină instabilă exact când este mai mare nevoie de ea.

În centrul problemei se află Regulamentul (UE) 2026/261, intrat în vigoare la începutul acestui an, prezentat la Bruxelles ca un pas decisiv spre independența energetică față de Rusia.

Pe hârtie, obiectivul este clar și popular: eliminarea gazului rusesc. În practică însă, mecanismele introduse de regulament riscă să afecteze tocmai capacitatea statelor aflate la marginea rețelei europene – precum România – de a reacționa rapid în situații de criză.

„Regulamentul este construit mai degrabă pentru normalitate birocratică decât pentru situații de urgență. Or, sistemele energetice nu funcționează după logica dosarelor, ci după logica minutelor și a presiunii din conducte”, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Europa a redus dependența de Rusia, dar nu a rezolvat problema

Uniunea Europeană a reușit să reducă drastic importurile de gaze rusești – de la peste 40% în 2021 la aproximativ 11% prin conducte în 2025. Cu LNG inclus, ponderea ajunge la circa 17%.

Această reducere nu înseamnă însă independență reală. În locul gazului rusesc, Europa a apelat la:

-importuri mai scumpe de LNG,

-reducerea consumului,

-reconfigurări rapide ale fluxurilor energetice.

Costul acestei tranziții a fost transferat în prețuri mai mari și într-un risc crescut de aprovizionare, în special pentru statele fără acces direct la terminale LNG. România se află exact în această categorie.

„Am înlocuit dependența de o sursă cu dependența de piață. Iar piața, în perioade de criză, nu are răbdare și nici solidaritate”, explică Chisăliță.

Problema României: vârful de consum, nu media anuală

România nu are, în mod obișnuit, o problemă de aprovizionare la nivel anual. Vulnerabilitatea apare în momentele de vârf – zilele sau săptămânile de ger extrem, când consumul explodează și este nevoie de importuri rapide pentru echilibrarea sistemului.

Regulamentul 2026/261 introduce însă exact obstacolele care pot întârzia aceste importuri:

-verificări stricte privind originea gazului,

-restricții asupra contractelor noi sau modificate după iunie 2025,

-interdicții aplicabile rapid, fără flexibilitate în situații de urgență.

„Într-o săptămână de ger, nu ai timp să verifici traseul juridic al fiecărui metru cub de gaz. Dacă decizia se mută din dispecerat în biroul juridic, ai deja o problemă reală”, spune Chisăliță.

Dependența de regiune și riscul speculei

În perioadele de vârf, România depinde de fluxurile regionale. Asta înseamnă că prețul și disponibilitatea gazului pot fi influențate de deciziile și interesele altor state.

În același timp, regulamentul creează premisele unor efecte paradoxale:

-apariția „gazului rusesc mascat”, revândut prin intermediari,

-creșterea prețurilor din cauza riscului perceput,

-posibilitatea apariției unor „premium-uri regionale” speculative.

„Interdicțiile rigide pot duce la exact ceea ce încearcă să evite: opacitate, intermediere și prețuri mai mari. Piața găsește întotdeauna o cale, dar nu neapărat una eficientă sau corectă”, punctează Chisăliță.

Un scenariu realist de criză

Într-un scenariu de iarnă severă, lucrurile pot degenera rapid:

-Consumul crește brusc din cauza frigului.

-România are nevoie de importuri urgente.

-Piața regională este tensionată și scumpă.

-Apar volume disponibile, dar cu incertitudini privind originea.

-Furnizorii ezită din cauza riscurilor legale.

-Deciziile întârzie.

Rezultatul: întârzieri în livrare și costuri explozive.

„Nu mai vorbim despre eficiență sau despre prețuri competitive. Vorbim despre continuitatea livrării. În astfel de momente, orice întârziere poate însemna o criză”, avertizează expertul.

Infrastructura – veriga lipsă

O altă problemă majoră este infrastructura. Proiectele strategice, inclusiv coridoarele regionale de transport, sunt încă în dezvoltare, cu beneficii estimate abia după 2027.

Asta înseamnă că România intră în următorii doi ani într-o zonă de vulnerabilitate tehnică.

„Regulile devin mai dure înainte ca infrastructura să fie pregătită. Este o inversare periculoasă a logicii investiționale”, spune Chisăliță.

Ce ar trebui să ceară România

În acest context, experții susțin că România ar trebui să adopte o poziție fermă la nivel european și să ceară:

-proceduri rapide pentru importuri de urgență,

-mecanisme anti-speculă în regiune,

-accelerarea infrastructurii energetice,

-reguli de trasabilitate care să nu blocheze sistemul în momente critice.

„Securitatea energetică nu se face doar din interdicții. Se face din infrastructură, flexibilitate și capacitatea de a reacționa rapid.

Fără acestea, orice regulament devine un risc în sine”, concluzionează Dumitru Chisăliță.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007