22.3 C
Sibiu
miercuri, iulie 24, 2024

Salarii majorate cu 20% pentru aproape 300.000 de angajați

Publicitate

Cele mai citite

Guvernul a aprobat majorarea cu 20%, în două tranşe, a salariilor de bază pentru personalul din sistemul de sănătate şi cel din asistenţă socială, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„Guvernul vine astăzi cu o măsură prin care să stimuleze resursa umană din întregul sistem sanitar şi al asistenţei sociale.

Beneficiari sunt peste 235.000 de salariaţi din sistemul de Sănătate, precum şi circa 46.000 de persoane încadrate pe funcţii de specialitate de îngrijire şi personal TESA din unităţile şi centrele de Asistenţă Socială cu sau fără personalitate juridică.

Ordonanţa de urgenţă prevede majorarea în două tranşe egale a salariilor de bază, după cum urmează: salariile de bază pentru personalul din unităţile sanitare publice se majorează cu 20 de procente faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023, majorarea urmând să fie aplicată în două tranşe egale începând cu luna martie 2024, respectiv luna iunie 2024.

Publicitate

Măsura se aplică şi personalului din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale, Academiei de Ştiinţe Medicale şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a dispozitivelor medicale din România”, a declarat Mihai Constantin, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Impactul bugetar al acestei măsuri este estimat la 2,3 miliarde de lei din bugetul de stat, a precizat acesta.

Totodată, el a menţionat că „pentru personalul din unităţile şi centrele de asistenţă socială cu sau fără personalitate juridică a fost aprobată majorarea cu 20% a salariilor de bază faţă de salariul de bază aferent lunii decembrie 2023, această majorare urmând să se aplice pe modelul comunicat anterior, în două tranşe egale – în martie, respectiv iunie 2024″.

„De asemenea, ordonanţa de urgenţă include şi medicii de medicină generală în categoria celor care pot beneficia de indemnizaţie pentru gărzile efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă, având în vedere că în cadrul serviciilor de ambulanţă şi al structurilor de primire urgenţe din cadrul unităţilor sanitare publice există încadraţi şi medici de medicină generală care efectuează gărzi.

Aceştia vor beneficia în condiţiile stipulate prin ordonanţa de urgenţă de o indemnizaţie în cuantum de 350 lei pentru o gardă efectuată într-o lună, respectiv 700 lei pentru cei care efectuează lunar cel puţin două gărzi”, a mai precizat Constantin.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Biciclist rănit după ce o tânără a deschis portiera unui autoturism, în Sibiu

Un biciclist sibian a fost rănit, marți seara, pe Bulevardul Corneliu Coposu din municipiu, după ce o tânără a...

Știri pe același subiect