UE schimbă regulile: ce NU vom mai putea plăti cu bani cash din această vară

Cele mai citite

Românii care preferă să folosească bani cash trebuie să se pregătească pentru schimbări importante de la mijlocul acestui an.

Uniunea Europeană introduce reguli noi care vor intra în vigoare de la 1 iulie 2027 și vor afecta direct modul în care se fac plățile.

Noua legislație are un obiectiv clar: combaterea spălării banilor și reducerea tranzacțiilor ilegale, în special cele realizate în numerar, care sunt mai greu de urmărit.

Cea mai importantă schimbare este introducerea unui plafon de 10.000 de euro pentru plățile în numerar în relațiile comerciale – fie că vorbim despre firme sau despre tranzacții între persoane fizice și companii.

Publicitate

Cu alte cuvinte, dacă vrei să cumperi un bun scump – cum ar fi o mașină – nu vei mai putea plăti integral cash dacă suma depășește acest prag.

Regulile devin și mai stricte pentru plățile de peste 3.000 de euro. În aceste cazuri, comercianții vor fi obligați să verifice identitatea clientului și să raporteze tranzacția.

Scopul este eliminarea anonimatului în tranzacțiile mari și creșterea transparenței financiare.

Practic, numerarul nu dispare, dar va fi mult mai controlat în zona comercială. Autoritățile europene nu vor să elimine complet banii cash, ci să limiteze utilizarea lor în tranzacțiile mari, considerate riscante din punct de vedere al fraudei și evaziunii fiscale.

Ce NU se schimbă

-tranzacțiile între persoane fizice nu sunt afectate de aceste limite

-oamenii pot păstra în continuare bani cash fără restricții.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Tenisul de masă medieșean strălucește: sportiv și antrenor de la CSM Mediaș, chemați la națională

O nouă performanță importantă pentru sportul medieșean vine din partea secției de tenis de masă a CSM Mediaș, după...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect