Prof. univ. dr. Dumitru Ciocoi – Pop s-a stins din viață duminică. Acesta a ocupat funcția de rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în perioada 1992 – 2004.
Dumitru Ciocoi-Pop s-a născut la 12 septembrie 1943, în Bucureşti și a urmat cursurile Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj, specialitatea Literatură engleză şi americană, absolvite în 1977 cu titlul de doctor în filologie. La începutul anilor `70, şi-a făcut debutul în cariera didactică universitară ca asistent profesor al catedrei de studii britanice şi americane din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Mai târziu, în 1992, a ocupat funcţia de profesor la Facultatea de Litere, Istorie şi Drept, antecedenta Facultăţii de Litere şi Arte din prezent. În 1990, a devenit decan al acestei Facultăţi timp de doi ani, perioadă în care i-a orientat destinele spre experienţa academică universitară mondială, în special americană şi europeană.
După 1992, prof. univ. dr. Dumitru Ciocoi- Pop a devenit rector al Universităţii „Lucian Blaga”, promovând o politică fără precedent a contactelor şi conexiunilor academice. „A urmărit să impună tânăra universitate sibiană în prim planul învăţământului universitar românesc, printr-o cooperare internaţională de amploare. În 1995,sub conducerea lui şi prin ordinul Ministrului Educației, instituţia sibiană intră sub patronaj spiritual de marcă: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu”, arată reprezentanții ULBS pe site-ul instituției.
Prof. univ. dr. Dumitru Ciocoi-Pop a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Sibiului” în anul 1997. Acesta va fi înmormântat marți, 12 martie, la ora 12, la Biserica din Groapă.