24.1 C
Sibiu
sâmbătă, iulie 2, 2022

Andra Dumitrescu – despre branding și creativitate

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

Andra Dumitrescu a terminat studiile Facultății de Științe Socio-Umane, pe specializarea Comunicare și Relații Publice, terminând masteratul cu 10 în domeniul publicității – Publicitate și Brand. Este șefă de promoție. S-a născut în Sibiu, în urmă cu aproape 24 de ani, a fost elevă a Școlii Generale Nicolae Iorga, după care a urmat cursurile Colegiului Național „Octavian Goga”. „Liceul mi-a fost a doua casă pentru patru ani din viață; am urmat secția filologie bilingv, unde am făcut ore de engleză și spaniolă intensiv, cursuri de geografie și cultură americană și engleză; am avut prilejul de a face parte din echipa Radioului Goga prin intermediul căruia îi delectam pe elevi cu muzică de calitate.” Cel mai putenic suport i-a fost familia. „Am fost crescută atât de părinți, cât și de bunici și am avut parte de o copilărie frumoasă. Ei au fost cei care m-au ambiționat în tot ce ceea am făcut. Am un frate mai mare care lucrează în publicitate, iar el este cel care mi-a insuflat în mod involuntar pasiunea pentru publicitate.” Asimilând tot ce a fost mai bun de la oamenii din jur, fie familie, fie profesori, Andra este acum o tânără pregătită să-și decidă cariera și viitorul.
Rep: Când a fost momentul în care te-ai decis să urmezi cursurile Facultății de Jurnalistică, implicit de Științe Socio Umane?
Andra Dumitrescu: Facultatea de Jurnalistică era în plan încă din clasa a opta, însă crescând, mi-am dat seama că vreau să urmez secția de Comunicare și Relații Publice în locul celei de Jurnalism, ca mai apoi să realizez că vreau să devin om de publicitate și nu specialist în Relații Publice. Cred că numai gustând din aceste experiențe ne dăm seama cu adevărat de ceea ce vrem să fim în viață. În anul III, facultatea pe care o urmam s-a transformat în cea de Științe Socio-Umane și la acestă facultate am făcut și studiile masterale. Am încheiat cu media 10 masterul, iar această reușită mi-a oferit mai multă încredere pe plan profesional. De când mă știu am fost pasionată de latura creativă, de artă, de libertate. Sinceră să fiu, nu am fost uimită de rezultatul final al muncii depuse întrucât știu cât de important e să fii pasionat de un anumit domeniu, iar eu am pus pasiunea pentru publicitate în fața notelor și a creditelor, lucrând cu drag la toate proiectele pe care le aveam de finalizat în sesiune și nu numai. La această reușită au contribut și colaborările cu diversele branduri și evenimentele la care am avut ocazia să iau parte.
Rep: Cum ți s-a părut facultatea și ce ți-a oferit? Care a fost cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o?
A.D.: Facultatea a însemnat cinci ani plini de studiu, cunoștințe și evenimente; a fost cea mai bogată perioadă din punct de vedere al experiențelor dobândite. Aici mi-am descoperit „talentele” și celelalte pasiuni, am învățat ce înseamnă voluntariatul, am început să fiu mai egoistă și să dau tot ce e mai bun din mine pentru a(-mi) demonstra că pot. Cea mai valoroasă lecție învățată în facultate – fiecare luptă pentru el. Ca fiecare student, am avut și materii pe care le-am plăcut mai puțin, iar aici pot să includ bazele de date, cercetarea – de care nu am scăpat nici în ultimul an de master și pe care o consideram la început interesantă, precum și materiile ce țineau de domeniul juridic, pentru că am făcut și așa ceva.
Rep: Mai ești convinsă că dorești să profesezi în domeniul ales?
A.D.: Sincer, mă văd făcând o carieră în publicitate, însă dacă ar fi să-mi imaginez o lume ideală, aș vrea să lucrez în domeniul modei.
Rep: În cei 5 ani de facultate ai făcut și altceva în afara pogramei universitare? Nu știu… voluntariat, colabărări cu firme sau companii?
A.D.: Da. Cultura voluntariatului am descoperit-o încă din clasa a IX-a când am activat pentru prima dată ca voluntar în cadrul Festivalului Artmania. Pot să spun că sunt un voluntar veteran pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu; am început să lucrez cu ei din primul an de facultate și nu-mi pot imagina o vară fără a participa la acest eveniment. Aici am avut prilejul de a cunoaște oameni de calitate care m-au ajutat să-mi dezvolt latura artistică, am fost voluntar pentru diverse companii de teatru, dans și muzică. Tot din primul an de facultate sunt coordonator de voluntari în cadrul Turului Ciclist al Sibiului, activitate care m-a învățat ce înseamnă managementul și leadershipul.
Când am început masterul, au început și colaborările pentru diverși clienți, devenind astfel un mic copywriter (redactor de texte publicitare). Așadar, în cei doi ani de master am lucrat cu drag atât la proiectele pentru facultate, cât și la cele personale, dezvoltându-mi abilitățile de scriitură publicitară. Tot în anii facultății mi-am lansat blogul personal; fiind pasionată de modă și călătorii, m-am hotărât să împărtășesc lumii întregi fragmente din locurile frumoase pe care ajung să le văd, inspirație stilistică și fotografii urbane care să sublinieze stilul personal. Cu ajutorul lui am avut ocazia de a participa la diverse evenimente și chiar de a câștiga articole vestimentare. Pe lângă voluntariat, am avut șansa de a lua parte la mai multe traininguri și workshopuri, toate prin intermediul facultății.
Rep: Câte ceva despre branding: Ce părere ai despre brandul de turism al României, frunza Elenei Udrea și ce crezi tu că ar trebui să prezinte România pe plan internațional, când vine vorba de turism?
A.D.: Din punctul meu de vedere, brandul de turism al României este prea puțin promovat. Sunt proaspăt venită de la Milano unde am avut ocazia de a vizita Expo-ul și de a intra în pavilionul României – și aici am fost puțin dezamăgită, prea puțină creativitate, prea puțin preț oferit pe ceea ce înseamnă România – bogăție interioară și exterioară, munți, ape, monumente și istorie. Am studiat manualul de identitate al brandului, este bine făcut, înglobează multe din „bogățiile” care se regăsesc aici, aș vrea să simt asta pe oriunde călătoresc, însă, spre dezamăgirea mea, pe unde merg, am surprize neplăcute privitoare la țara mea.
Voi fi puțin subiectivă, dar aș vrea să promovăm mai mult ia românească, obiceiurile românești și produsele tradiționale, munții și ceea ce ascund aceștia. E adevărat că unii știu de ele, dar prea puțin. Mi-ar plăcea să văd mai mulți turiști în munții noștri, sunt atât de pitorești, să promovăm mai mult zonele frumoase, dar necunoscute celorlalți. Majoritatea străinilor se duc la castelul Bran să-l vadă pe Dracula sau la Bâlea să mănânce mici și asta mulțumită lui Bram Stoker și celor de la Top Gear.
Rep: Care este brandul internațional și românesc care-ți place cel mai mult, din punct de vedere al specialistului și nu personal.
A.D.: Internațional este cel de la Google. Ce era când s-a lansat și ce este acum reprezintă motivul pentru care l-am ales din sumedenia de branduri internaționale. Profesionist, creativ și cuprinzător, așa văd eu Google-ul. Românesc este cel de la Borsec, știu de el de mică și încă e tare bun: și la propriu și la figurat.
Rep: Dacă ar fi să alegi din toate brandurile din lume, pe care ți-ai fi dorit să-l creezi tu?
A.D.: Starbucks, pentru că iubesc cafeaua bună și atmosfera relaxantă din cafenelele situate în miezul orașelor cosmopolite, pentru că îmi place să fiu servită de un personal atent și pentru că are o strategie de marketing inovatoare.
Rep: Ce crezi că s-a schimbat în strategia de brandig, astăzi, când companiile se promovează mai mult în mediul on line, comparativ cu acum câțiva ani?
A.D.: Astăzi este mult mai eficient pentru companii să se promoveze în mediul online, publicul este atins mai ușor prin intermediul internetului. Datorită dezvoltării tehnologice, companiile reușesc să ajungă direct la consumatorul țintă fără a mai avea nevoie de intermediari. Se poate vorbi și de o reducere substanțială a costurilor prin promovarea online, la fel cum putem vorbi și de o creștere a notorietății unui anumit brand în rândul publicului vizat, precum și a ratei de cumpărare.
Rep: Ce vei face acum? Care este drumul pe care ai pornit? Care este marele vis?
A.D.: Voi continua să mă dezvolt în publicitate, vreau să mă axez mai mult pe blogging, să-mi cresc mai mult blogul căruia nu i-am mai dat atenție în ultimul timp, să învăț mai multe despre industria modei și, poate, să-mi dezvolt propria afacere.
Rep: Rămâi în țară sau vei pleca?
A.D.: Pentru moment rămân în țară să lucrez pe postul de copywriter. Poate voi pleca la un moment dat. Am tatonat terenul de afară. Sunt diferențe destul de mari, atât din punct de vedere financiar, cât și al progresului în diversele domenii de care sunt interesată, însă nu sunt pregătită să-mi părăsesc țara. Vreau să capăt experiență, să mă dezvolt profesional și, până la urmă, tot acasă e mai bine.
Rep: Ce crezi că te definește? Cum te vezi tu ca viitor om de publicitate?
A.D.: Creativitatea și pasiunea pentru artă. Un copywriter pasionat de modă, poate într-o zi voi ajunge să-mi creez propriul brand de fashion pe care să-l manageriez eu, bineînțeles.
Rep: Care este mesajul pentru generația ta?
A.D.: Să învețe și să pună mult accent pe practică! Să nu se abată de la studiu! Știu că sunt multe tentații în ziua de azi, însă pentru a ajunge acolo unde își doresc, ar fi bine să pună osul la treabă. Îi sfătuiesc să se implice activ atât în activitățile școlare, cât și în cele extrașcolare, în special în voluntariate; chiar dacă nu sunt plătiți pe moment, răsplata va fi înzecită în viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Spectacolul „Sacru și profan” din sezonul australian al FITS, anulat din motive medicale

Ultimele două zile ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu stăteau și sub tema "Sacru și profan". Acesta...
spot_img

Știri pe același subiect