19.1 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 13, 2024

Anul şcolar 2023-2024 încurcă pe toată lumea

Cele mai citite

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, cu ocazia vizitei la Sibiu, că în anul şcolar 2023-2024 va fi o situaţie deosebită cu privire la vacanţa de primăvară, care va fi între Paştele Catolic şi cel Ortodox, având în vedere că este o distanţă mare, de peste o lună de zile, între cele două sărbători şi că această structură a fost stabilită şi cu actorii – elevi, părinţi, sindicate ale cadrelor didactice, reprezentaţi în Comisia pentru dialog social. „Pentru anul şcolar următor avem o situaţie deosebită. În anul respectiv, avem o distanţă mare între sărbătorile pascale catolice şi sărbătorile pascale ortodoxe, este cam o lună de zile. În logica împărţirii echilibrate a modulelor, adică să avem un număr de săptămâni comparabile, vacanţa de Paşte pică fix la mijloc. Da, deci există zilele libere legale pentru cele două sărbători, iar vacanţa de primăvară pică undeva la mijloc”, a precizat ministrul Educaţiei, informează Agerpres.ro. Totodată, Ligia Deca a fost întrebată de jurnalişti cu privire la nemulţumiri exprimate de unii părinţi şi elevi în legătură cu faptul că această vacanţă nu se va suprapune cu perioada sărbătorii Paştelui şi a răspuns că în Comisia pentru dialog social a fost cerută şi părerea reprezentanţilor elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice cu privire la această soluţie, iar argumentele care au fost expuse au ţinut de organizarea olimpiadelor şcolare, egalitatea de tratament între confesiuni şi echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic. „Unul dintre argumentele pe care le-au adus pentru a păstra acea săptămână aşa cum am propus-o iniţial este nevoia de spaţiu în timpul vacanţei pentru organizarea diferitelor etape ale olimpiadelor şcolare. Acesta au fost unul dintre motive, dar motivul principal pentru care această vacanţă se află între cele două sărbători pascale, pe lângă egalitatea de tratament între confesiuni, este şi echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic. Este normal ca ele să nu fie dezechilibrate din punct de vedere al numărului de săptămâni. De aceea am rămas pe această variantă”, a explicat ministrul Ligia Deca. Proiectul de ordin al ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2023-2024 a fost avizat, marţi, în Comisia de dialog social, în forma pusă în dezbatere publică, a anunţat Ministerul Educaţiei pe pagina de Facebook. Perioada prevăzută pentru vacanţa de primăvară, între modulele de cursuri patru şi cinci, este 13-22 aprilie. În 2024, Paştele Catolic se sărbătoreşte pe 31 martie, iar Paştele Ortodox în 5 mai.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Lansarea candidaților PNL Sibiu la alegerile locale. Show-electoral și propagandă liberală

Cosmin PALPNL Sibiu și-a lansat candidații pentru alegerile locale din 9 iunie, vineri seara, la Redal Expo.Raluca Turcan, președintele...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect