Sibiul se află pe locul șase în țară când vine vorba de promovabilitatea la BAC în această sesiune, cu 78.3%. O singură unitate de învățământ din județ are promovabilitate de 100%, fiind vorba despre Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, unde toți candidații au promovat. Cea mai mică medie a fost de 6.83 a unui absolvent de Științe ale Naturii.
După CNGL, topul unităților de învățământ din județ, după procentul de promovare înainte de contestații, continuă cu Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, cu o promovabilitate de 99.15%. Aici, cea mai mare medie de promovare estte de 9.87, iar cea mai mică 7.01. Un singur candidat nu a promovat BAC-ul, obținând nota 4.1 la Geografie.
Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu se află pe locul al treilea în acest top, cu 97.88%. Cea mai mare medie este de 9.88, iar cea mai mică de 6.28. Doi candidați nu au obținut media minimă de promovare, reușind să atingă doar 5.85, respectiv 5.81. Alți doi candidați nu au promovat, nereușind să obțină nota 5 la unele discipline de examen.
Topul acestor unități de învățământ continuă cu Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu – 92 %, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu – 90.37% și Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu – 90.06%.
La polul opus, o singură unitate de învățământ din județul Sibiu are o promovabilitate de 0%. Este vorba despre Liceul Tehnologic Mârșa, unde nici măcar unul din cei cinci candidați care au susținut BAC-ul nu a promovat. Un singur candidat a fost aproape de promovare, cu media 5.61, dar nu a reușit să ia BAC-ul pentru că nu a avut media minimă 6. Ceilalți patru nu au obținut cel puțin nota 5 la disciplinele de examen.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți.
Rezultatele finale, după contestații, vor fi aflate vineri, 1 iulie.