Evaluarea Națională 2026 începe pe 22 iunie: proba la Limba română deschide examenul. Calendar complet și detalii importante

Cele mai citite

Absolvenții clasei a VIII-a intră luni, 22 iunie 2026, în prima probă scrisă a Evaluării Naționale, la Limba și literatura română, conform calendarului oficial al Ministerului Educației. Examenele se desfășoară în luna iunie, iar rezultatele finale vor fi afișate la începutul lunii iulie.

Înscrierea elevilor la Evaluarea Națională 2026 a fost realizată automat de secretariatele unităților de învățământ, în săptămâna anterioară debutului probelor.

Posibile tensiuni în desfășurarea examenelor

Sindicatele din educație au avertizat că desfășurarea examenelor naționale ar putea fi afectată de eventuale proteste, pe fondul crizei de personal din sistem.

„Există și această posibilitate, oricum inspectoratele școlare se confruntă cu o criză privind asigurarea resursei umane. Pot fi decizii luate de colegii noștri”, a declarat liderul sindical Marius Nistor pentru Digi24.

Publicitate

Noutăți la Evaluarea Națională 2026

Pentru al doilea an consecutiv, elevii vor putea vizualiza lucrările înainte de depunerea contestațiilor, după afișarea rezultatelor inițiale.

Rezultatele vor fi publicate online în format anonimizat și vor rămâne disponibile timp de doi ani, conform ordinului de ministru care reglementează examenul, relatează edupedu.ro.

Recomandări pentru elevi înainte de examen

Psihologii și specialiștii în educație atrag atenția că performanța la examen nu depinde doar de cunoștințe, ci și de gestionarea emoțiilor și a stresului.

De asemenea, reprezentanți CJRAE recomandă elevilor să își organizeze eficient timpul de lucru în timpul probelor, evitând redactarea excesivă pe ciornă, pentru a preveni pierderea timpului.

Calendar Evaluarea Națională 2026

  • 10–12 iunie 2026: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 12 iunie 2026: Finalizarea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale și vizualizarea lucrărilor (14:00–18:00) + începerea contestațiilor
  • 2–3 iulie 2026: Continuarea vizualizării lucrărilor și depunerea contestațiilor
  • 4–7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
  • 8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale

Calendar admitere liceu 2026

După Evaluarea Națională, urmează procesul de admitere la liceu:

  • 9 iulie 2026: Ierarhia județeană a absolvenților de clasa a VIII-a
  • 13–20 iulie 2026: Completarea fișelor de opțiuni pentru liceu
  • 22 iulie 2026: Repartizarea computerizată
  • 23–28 iulie 2026: Depunerea dosarelor de înscriere
  • din 31 iulie 2026: A doua etapă de repartizare computerizată

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Scandal violent într-o firmă din Sibiu: un bărbat a fost reținut după ce și-ar fi agresat un client

Un conflict verbal izbucnit într-o societate comercială din municipiul Sibiu s-a transformat într-un dosar penal, după ce unul dintre...

Știri pe același subiect