Una dintre cele mai constante și mai bine pregătite eleve de la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș este fără îndoială Tania Grecu din clasa a XI-a Științele Naturii intensiv Engleză.
Dincolo de latura științelor exacte reprezentate de Științele Naturii, axentista manifestă o creativitate și o originalitate debordante și în domeniul lingvistic și umanist.
După ce a participat în anii de liceu la toate edițiile concursului național Public Speaking, reușind în acest an să se califice la faza națională a competiției, Tania a „recidivat” și în domeniul istoriei.

Pasiunea pentru istorie contemporană i-a adus participarea la ediția a V-a a Concursului Național de Istorie „Constantin Daicoviciu”, organizat de Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
„Tania Grecu a participat cu o lucrare dedicată Regimului autoritar al regelui Carol al II-lea. Originalitatea, creativitatea și persuasiunea axentistei noastre au impresionat juriul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din Timișoara, care i-a acordat premiul al II-lea.

O felicităm pe Tania Grecu pentru pasiunea și ardoarea pe care le demonstrează în domeniul disciplinelor umaniste în general și a istoriei în mod deosebit, fiind singura reprezentantă a liceului nostru și implicit a județului Sibiu la Concursul Național de Istorie „Constantin Daicoviciu”, au transmis reprezentanții liceului medieșean.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




