10.2 C
Sibiu
joi, martie 27, 2025

FOTO: Rezultate importante pentru Liceul Teoretic Axente Sever la First Tech Challenge România

Cele mai citite

În perioada 10-12 februarie, etapa regională de robotică a First Tech Challenge România, desfășurată la Innovation Park din Cluj Napoca, a adus împreună 38 de echipe din care patru reprezentante ale liceelor din Mediaș.

Între cele 38 de echipe de robotică participante s-au aflat 4 echipe ale liceelor din municipiul Mediaș, două de la Liceul Roth-Oberth, una de la Colegiul SNG și echipa LTASrob de la Liceul Teoretic Axente Sever.

Axentiștii au câștigat două dintre cele 6 meciuri susținute și au pierdut la limită celelalte jocuri, diferența între învingători și învinși fiind făcută de mici detalii. LTASrob a încheiat regionalele de la Cluj pe poziția a 16-a și a ratat la limită calificarea la etapa națională a First Tech Challenge România.

„Dincolo de cifre, echipa LTASrob a fost cu siguranță cea mai implicată și mai activă dintre echipele de robotică participante la regională. Coeziunea echipei este dată de raportul de 5 părți de mate-info și o parte de filologie, reunite în jurul robotului Goguțu și a mentorilor echipei, doamnele profesoare Loredana Voicea și Gabriela Florea. Mezinul echipei la această competiție a fost Victor Malcea din clasa a X-a, iar sufletul echipei este reprezentat de Sergiu Medeșan și Manuel Bumbuță din clasa a XI-a. Lor li se adaugă latura feminină a echipei, reprezentată de Sara Aldescu și de Mădălina Maier, de la Matematică Informatică, și nu în ultimul rând partea umanistă a LTASrob, reprezentată de Oana Benescu din clasa a XII-a Filologie”, potrivit Liceul Teoretic Axente Sever Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Școala mea are talent

Cea de a 8-a ediție a concursului interjudețean interdisciplinar „Școala mea are Talent” va avea loc în data de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect