21.3 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

FOTO: Săptămâna Prevenirii Criminalității în județul Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

În perioada 20 – 24 mai 2024, Poliţia Română desfăşoară la nivel naţional o serie de activităţi dedicate prevenirii infracţionalităţii, în cadrul programului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

Acțiunile se aliniază priorităților de intervenție preventivă ale Poliţiei Române pentru acest an și, la nivelul județului Sibiu, sunt coordonate de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Sibiu.

Manifestările au debutat în ziua de 20 mai cu activități dedicate prevenirii victimizării minorilor, derulate în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Sibiu, Centrul de Educație Incluzivă Sibiu, Școala Româno – Finlandeză Sibiu și Școala Regina Maria Sibiu.

Astfel, peste 100 de elevi de gimnaziu au luat parte la dezbateri având ca tematică prevenirea faptelor de bullying.

Polițiștii le-au prezentat elevilor informații referitoare la formele de manifestare a bullyingului în școală, care sunt modalitățile de intervenție și combatere, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, și importanța dezvoltării abilităților nonviolente de gestionare a conflictelor.

Obiectivul principal al întâlnirilor cu elevii a fost acela de a-i ajuta să conștientizeze consecințele acestor comportamente, precum și modul în care ar trebui să gestioneze o posibilă astfel de situație, unde să solicite ajutorul și cum să comunice deschis cu un adult de încredere din viața lor.

„Acțiunile vor continua pe tot parcursul acestei săptămâni, cu următoarele subiecte tematice:

21 mai – Siguranța în mediul online;
22 mai – Prevenirea violenței domestice;
23 mai – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului;
24 mai – Prevenirea disparițiilor de minori și plecărilor voluntare.

Siguranța elevilor reprezintă una dintre prioritățile de acțiune ale polițiștilor și se construiește printr-o muncă permanentă, care presupune totodată și implicarea părinților, a cadrelor didactice, dar și a altor factori de decizie și acțiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Continental a sărbătorit cei 20 de ani la Sibiu. Astăzi a demarat o nouă investiție de 45 de milioane de euro

Continental marchează în acest an cea de-a 20-a aniversare la Sibiu. De la 1 la 70 de linii de...

Știri pe același subiect