13.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

GALERIE FOTO – Campania “Donează un ghiozdan”, un succes total

Cele mai citite

Instituții publice, instituții bancare, Consiliul Local al Tinerilor din oraș sau oameni simpli au fost alături de Crucea Roșie Mediaș în ultimele două săptămâni, perioadă în care s-a desfășurat campania “Donează un ghiozdan”, care și-a propus sprijinirea copiilor care provin din familii cu problemela început de an școlar. În cadrul acestie campanii, fiecare medieşean a putut dona rechizite, ghiozdane, hăinuțe, încălțăminte sau alte lucruri necesare unui elev la început de an școlar, scopul declarat fiind acela de a veni în sprijinul copiilor cu o situaţie materială precară, din municipiul Mediaş. Campania s-a desfășurat în perioda 23 august-8 septembrie, fiind donate sute de ghiozdane și rechizite extrem de necesare copiilor la început de an școlar. „Toți cei care au donat au venit încărcați cu multe lucruri necesare copiilor pentru începerea școlii. Am primit foarte multe giozdane, unele gata echipate, precum și multe, multe rechizite, printre care se numără penare, culori sau acuarele etc. Le mulțumim mult tuturor pentru implicare în campania noastră. Cu ajutorul celor care au donat vor merge la școală sau gradiniță mulți copilași, care vă mulțumesc”, a fost mesajul reprezentanților Crucii Roșii Mediaș.

spot_img
Ultimele știri

Gheorghe Hagi revine ca antrenor al Naționalei României. Află criteriile de selecție, obiectivele pentru următorii 4 ani și programul din Liga Națiunilor

Gheorghe Hagi (61 de ani) este noul selecționer al Echipei Naționale a României, marcând astfel revenirea sa pe bancă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect