„Ghiozdănelul cu viitor” ajunge la aproape 2.000 de copii din Sibiu. Ce conține și cine beneficiază

Cele mai citite

Aproape 2.000 de copii din Sibiu primesc „Ghiozdănelul cu viitor”. Programul care schimbă începutul în educație.

Aproape 2.000 de copii preșcolari din județul Sibiu beneficiază, în perioada octombrie 2025-septembrie 2026, de sprijin prin programul „Start în educație”, cel mai amplu proiect național dedicat educației timpurii, derulat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom.

În total, 43 de comunități vulnerabile din județ sunt incluse în program, care sprijină 1.979 de copii, 250 de părinți și 53 de educatori, prin resurse educaționale, ateliere dedicate și cursuri de formare.

Scopul proiectului este de a le oferi copiilor un început mai bun în educație, prin intervenții care implică nu doar preșcolarii, ci și familiile acestora, grădinițele și cadrele didactice.

Programul include distribuirea de materiale educaționale, sesiuni de educație parentală în cadrul „Școala Părinților”, dotarea grădinițelor cu kituri educaționale și formarea educatorilor prin cursuri acreditate.

„Ghiozdănelul cu viitor”, mai mult decât un simplu ghiozdan

Fiecare copil înscris în program primește un „Ghiozdănel cu viitor”, care conține rechizite, cărți, jocuri educative și materiale pentru activități practice, adaptate vârstei preșcolare.

Aceste resurse îi ajută pe cei mici să învețe prin joacă și contribuie la dezvoltarea abilităților cognitive, motrice și sociale.

Totodată, inițiativa urmărește să încurajeze participarea constantă la grădiniță și să ofere familiilor instrumente care să susțină procesul de învățare și acasă.

„Preșcolarii noștri au primit în acest an, cu zâmbete largi și ochi curioși, ghiozdănelul cu viitor, un pas important spre începutul unei frumoase călătorii în educație.

Prin programul «Start în educație», fiecare copil a primit nu doar un ghiozdan, ci și încredere, speranță și sprijin pentru a descoperi lumea și a păși cu entuziasm pe drumul învățării”, a povestit un educator.

Grădinițele au primit materiale și jocuri educaționale

Cele 43 de grădinițe incluse în proiect au fost dotate cu kitul educațional „ABC Grădi”, care conține jocuri și materiale didactice adaptate copiilor de vârstă preșcolară.

Acestea sunt utilizate zilnic la clasă și contribuie la dezvoltarea limbajului, atenției, motricității și colaborării dintre copii, oferind educatorilor instrumente moderne pentru desfășurarea activităților.

„Materialele educaționale primite prin programul «Start în educație» au fost un sprijin valoros în activitățile desfășurate la clasă, ajutându-ne să stimulăm curiozitatea, creativitatea și dezvoltarea copiilor.

În plus, implicarea părinților a consolidat relația dintre grădiniță și familie, creând un mediu în care cei mici s-au simțit susținuți și încurajați să învețe”, a declarat un educator.

Părinții învață alături de copii

Programul pune accent și pe implicarea familiei. În cadrul „Școlii Părinților”, cei 250 de părinți participanți iau parte la ateliere dedicate dezvoltării emoționale a copiilor, comunicării în familie și metodelor prin care îi pot sprijini pe cei mici în primii ani de viață.

Participanții primesc Ghidul părinților pentru educația timpurie și au acces gratuit la o bibliotecă video cu materiale educaționale disponibile online.

„Mă bucur că am avut ocazia de a participa la acest curs. Am aflat lucruri utile despre relația cu copiii și am plecat cu idei pe care vreau să le aplic acasă.

Mi-aș dori să mai existe astfel de întâlniri și pe viitor”, a declarat unul dintre părinții participanți.

„A fost o experiență foarte frumoasă și folositoare. Informațiile au fost prezentate clar, cu exemple ușor de înțeles, iar discuțiile m-au ajutat să privesc anumite situații dintr-o perspectivă nouă. Recomand cu încredere astfel de ateliere și altor părinți”, a povestit un alt participant.

53 de educatori urmează cursuri acreditate

În cadrul proiectului, 53 de cadre didactice din județul Sibiu participă la cursul acreditat „Bune practici în educația parentală”, prin care își dezvoltă competențele de colaborare cu părinții și metodele de lucru centrate pe nevoile copilului.

Participanții beneficiază și de ghidul „Joc și Joacă-mișcare și distracție pentru cei mici”, iar, din acest an, au acces la startineducatie.ro, primul hub național dedicat educației timpurii din România, care pune la dispoziție gratuit ghiduri, activități, webinare, cursuri și programe de mentorat.

„Participarea la cursul de Bune practici în educația parentală a fost o experiență valoroasă, care mi-a oferit instrumente practice și perspective noi pentru colaborarea cu părinții și copiii.

Informațiile clare, exemplele aplicate și atmosfera deschisă m-au ajutat să îmi dezvolt abilitățile de comunicare și să mă simt mai pregătită în activitatea didactică”, a declarat unul dintre cadrele didactice participante.

Un program cu impact național

Ajuns la al patrulea an de implementare, programul „Start în educație” sprijină la nivel național 240.000 de copii cu vârste între 3 și 6 ani, 50.000 de părinți, 9.000 de educatori și 4.500 de grădinițe din comunități vulnerabile.

Prin acest model integrat, inițiatorii își propun să faciliteze accesul copiilor la educație timpurie de calitate și să consolideze parteneriatul dintre familie, grădiniță și comunitate, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor încă din primii ani de viață.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Primele trenuri electrice regionale PESA pleacă la drum. Unde vor circula și ce facilități oferă

Transportul feroviar românesc marchează un moment important odată cu predarea către CFR Călători a primelor cinci rame electrice regionale...

Știri pe același subiect