Guvernul a anunțat că discuțiile cu sindicaliștii din învățământ continuă începând de astăzi, într-un nivel accelerat.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că Executivul a pregătit ordonanța de urgență prin care se acordă profesorilor tichete în valoare totală de 2.500 de lei.
„Guvernul României a pregătit ordonanța de urgență care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, nedidactic și auxiliar. Voi prezenta ceea ce în următoarele minute deja inițiatorii actului normativ le vor posta în transparență decizională.
Este un efort bugetar care depășește suma de 700 de milioane de lei, cu resurse europene – 410 milioane de lei și 313 milioane de lei din bugetul național. Împreună sunt peste un miliard alocat pentru majorările personalului din domeniu, alături de majorările anunțate anterior pentru personalul nedidactic.
Toți angajații din învățământ vor primi următoarele sume, până la adoptarea noii grile de salarizare: Cei 2.500 de lei care reprezintă măsuri de susținere sub forme de prime – pentru personalul didactic și auxiliar și alte sume, în total 1.000 de lei, pentru personalul nedidactic.
Acest nou pas este dovada faptului că guvernul tratează cu mare seriozitate problemele reale și ține cont de o serie întreagă de realități.
Personalul nedidactic va primi acești bani în iunie şi septembrie, în timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar va primi 1.000 lei în luna iunie şi 1.500 lei în luna octombrie, aşa cum am anunţat”, a precizat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.