Începe reînscrierea și înscrierea copiilor în gradinițe

spot_img
Cele mai citite

Luni, 7 mai începe reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an și vor urma să o frecventeze și în anul școlar 2018 – 2019, anunță Ministerul Educaţiei Naţionale. După finalizarea acestor reînscrieri, în 21 mai începe înscrierea copiilor noi veniți în aceste intituții de învățământ preșcolar.
Orarul reînscrierilor şi înscrierilor va fi stabilit și afișat la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor, inclusiv pe site-ul acesteora (dacă există), şi eventual pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). Conform legii, în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice. Pentru transparența acestui proces grădinițele trebuie să afișeze, la vedere, capacitatea instituţiei, numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2018-2019 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor și numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Am pierdut la baschet cu Craiova, dar ne luăm revanșa la Târgul de Crăciun: CSU Sibiu cedează la limită în „Transilvania” (105-107)

Dacă bătălia pentru cel mai frumos Târg de Crăciun din țară abia începe, iar Sibiul este gata să-și ia...

Știri pe același subiect