9.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Învățătorii sibieni învață să acorde primul ajutor

Cele mai citite

Cei 222 de învățători din municipiul Sibiu pot urma, gratuit, cursuri de prim ajutor, beneficiarii indirecți ai acestui proiect sunt cei 3.450 de copii care urmează cursuri în învățământul primar și care pot fi oricând victime ale unor accidente.
Studiile arată că anual peste 70.000 de români își pierd viața pentru că nu sunt resuscitați la timp. Acordarea primului ajutor, până la sosirea personalului medical, poate face diferența între viață și moarte, mai ales în ceea ce privește un copil. Profesorii ar trebui să aibă cunoștințele necesare pentru a acorda primul ajutor atunci când apar situații de urgență, în școli dar și în afara lor, până la venirea ambulanței.
Înscrierea se face pe bază de voluntariat, fiind disponibile două module. În cadrul celui de bază, care va dura trei ore,  participanții vor învăța manevre de resuscitare, manevra Heimlich și poziţia laterală de siguranţă. Cursul extins, de 15 ore, conține, în plus, un modul legat de urgențele din viața de zi cu zi (hipoglicemie, şoc anafilactic, epilepsie, spasmofilie, etc). La sfârşitul acestuia, participanții vor fi evaluați și vor primi diplome de prim-ajutor.
„Privind în jurul nostru, la evenimentele recente, cred că este important să știm să oferim primul ajutor. Nu este nevoie de o pregătire laborioasă pentru a face diferența, câteva gesturi simple și o pregătire corespunzătoare pot salva o viață. Formarea profesorilor pentru a acorda primul ajutor în şcoli este deosebit de importantă, pentru că situaţiile care pot necesita manevre simple, dar urgente de prim ajutor, sunt multiple și neprevăzute. Nu putem fi niciodată prea precauți în ceea ce privește viața copiilor noștri. Cred că învățătorii s-ar simți mai încrezători, iar părinții s-ar simți mult mai liniștiți, știind că profesorii sunt pregătiți să reacționeze în cazul unor evenimente de urgență, înainte de a veni ambulanța”, a declarat Cătălina Costache, directorul Fundației Polisano.
Proiectul, realizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Societatea pentru Ambulanță, este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Sibiu, prin Agenda Comunității.

spot_img
Ultimele știri

Negocieri România–Pfizer: Alexandru Rogobete anunță posibilă conversie a datoriei în medicamente pentru pacienți oncologici

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarant, după întâlnirea cu reprezentanții Pfizer, că aceștia vor reveni în perioada următoare cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect