Istoria Regalității, predată de Principele Nicolae elevilor de la Colegiul Național „Octavian Goga”

Cele mai citite

28 de elevi ai Colegiului Național “Octavian Goga” din Sibiu s-au întâlnit joi, 2 aprilie, la un curs online, susținut de Principele Nicolae al României, în cadrul proiectului “Istoria Regalității în școli”. Evenimentul a fost moderat de profesorul de istorie Adrian Neamțu.
 
Întâlnirea cu reprezentantul Familiei Regale a durat două ore și 20 de minute. A fost pentru prima dată când nepotul Regelui Mihai a avut o asemenea interacțiune cu elevii din România în cadrul proiectului “Istoria Regalității în școli”.
“De la Principele Nicolae elevii au învățat despre Regalitate, valori morale, patriotism, devotament și demnitate și, totodată, au fost curioși să afle și despre rolul acțiunilor sociale, rolul voluntariatului și importanța implicării în comunitate a tinerilor elevi. De real succes o asemenea interacțiune, în ciuda situației actuale, care nu a împiedicat elevii să-și continue activitățile educaționale.Poate deloc întâmplător Principele Nicolae s-a născut la 1 aprilie în aceeași zi cu patronul spiritual al colegiului, Octavian Goga”, spun reprezentanții CNOG.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cristian Pomohaci, al doilea mandat de arestare în 24 de ore pentru TRAFIC DE DROGURI de mare risc

Numele lui Cristian Pomohaci revine în prim-planul atenției publice după ce instanțele din Mureș au emis două mandate de...

Știri pe același subiect