Desemnarea Oficiului de Film și Investiții Culturale (OFIC) drept instituție responsabilă de coordonarea programului prin care România va participa, în 2028, ca țară invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt a provocat reacții critice din partea scriitorilor, editorilor, agenților literari și managerilor culturali.
O petiţie semnată de aproape 50 de scriitori, editori, traducători, agenţi literari, între care Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Gabriela Adameşteanu, a fost lansată către preşedinţie şi guvern. Semnatarii cer ca profesioniştii care au obţinut statutul României de invitată de onoare la Târgul de carte de la Frankfurt din 2028 să coordoneze prezenţa României la acest prestigios eveniment.
Într-un comunicat transmis marți, Consiliul Director al Asociației Editorilor din România solicită să li se garanteze editorilor „o contribuție decisivă” la organizarea prezenței României la cel mai important târg de carte din lume.
Scriitorul Radu Vancu a calificat situația drept „șocantă și revoltătoare”, formulând foarte direct problema de competență instituțională: „Un oficiu de film. La un târg de carte. E ca și cum artiștii plastici ar conduce festivalul Enescu. Sau muzicienii ar conduce FILIT. Sau balerinii ar conduce TIFF.”

Miza: traduceri și literatura de pe ambele maluri ale Prutului
„Considerăm că participarea la acest eveniment reprezintă o șansă unică să promovăm literatura română contemporană prin creșterea numărului de traduceri din autori români pe piețele externe, nu doar pe cele de limbă germană”, arată editorii.
AER își dorește ca literatura română de pe ambele maluri ale Prutului să fie reprezentată printr-un stand care „să reflecte creativitatea extraordinară a scriitorilor de limbă română, profesionalismul editorilor și capacitatea culturii scrise românești de a intra în dialog cu piața internațională”.
Editorii se declară dispuși să conlucreze cu agenți literari, traducători, scriitori, librari și cu instituțiile statului care vor gestiona financiar dosarul.
„Consultări consistente, dar niciun ordin de ministru”
Breasla editorială spune că întârzierea nu îi este imputabilă și face cronologia: încă din iulie 2025, echipa de conducere a Târgului de la Frankfurt s-a deplasat în România. Înainte de 20 februarie 2026, când s-a semnat contractul dintre Ministerul Culturii și Târgul de la Frankfurt, au existat consultări cu editorii și cu angajații ministerului, care au dus la schițarea unor organisme consultative.

Acele organisme ar fi trebuit înființate printr-un simplu ordin de ministru – ceea ce nu s-a făcut în opt luni
AER mai amintește că a răspuns la „convocările intempestive” ale Ministerului Culturii în iunie, la Bookfest București, și în iulie, când s-au agreat principiile unui protocol de colaborare pe care reprezentanții ministerului nu l-au redactat până astăzi.
Nici discuția solicitată de ministrul Culturii la Bookfest Chișinău, la începutul lui septembrie, nu s-a concretizat.
Apel la responsabilitate
„Rămâne regretul că au trecut, iată, opt luni de la semnarea contractului fără ca Ministerul Culturii (semnatarul contractului) să poată prezenta o echipă curatorială și un mecanism instituțional cu care să fie începută munca efectivă pentru Frankfurt 2028”, transmite Consiliul Director al AER.
„Ne dorim și vom sprijini orice demers sincer ca proiectul Frankfurt 2028 să fie pornit cu toată responsabilitatea, fiindcă vorbim despre cel mai important proiect cultural extern al României”, mai spune AER.
Piața de carte din România, între TVA majorat și coada clasamentului european la lectură
Piața de carte din România a încheiat 2025 cu o creștere doar pe hârtie, în timp ce Europa înregistrează recorduri nominale, dar cu mai puține cărți vândute.
Potrivit calculelor Forbes pe baza bilanțurilor depuse la Finanțe, cifra de afaceri cumulată a celor mai importante 101 edituri din România a ajuns în 2025 la 186,2 milioane de euro, cu un avans de numai 1,5% față de 2024, „influențat în mare parte de majorarea prețurilor, nu de volume mai mari”.
TVA majorat, „lovitură de Stat”
La 1 august 2025 TVA-ul la cărți a fost majorat de la 5% la 11% în pachetul fiscal al guvernului Bolojan, măsură descrisă de industrie ca „o lovitură dură” pe fondul inflației și al scăderii consumului. IBISWorld estimează piața de publishing din România la 249,5 milioane euro în 2026, cu 702 firme active și o creștere de 2,3% CAGR între 2020-2025.
Europa: 24,9 miliarde euro, dar mai puțini cititori
Federația Editorilor Europeni (FEP) a raportat pentru 2024 cel mai mare rulaj nominal din istorie: 24,9 miliarde euro, cu o creștere de 2,2%, dar obținută din majorări de preț, nu din volum.
În 2024 s-au vândut peste 2,5 miliarde de cărți în toate formatele în Europa, cu 5,1% mai puțin decât în 2020, deși numărul de titluri noi a urcat la 580.000.
Diferența reală este la lectură
Eurostat arată că 47,2% dintre europenii de peste 16 ani nu citesc deloc cărți, iar motivul principal este lipsa de interes (51,3%), nu prețul.
România este la coadă: doar 29,5% dintre români au citit o carte în ultimele 12 luni, față de 75,2% în Luxemburg, 72,1% în Danemarca și 70,7% în Estonia. La cumpărăturile online, doar 5,3% dintre români au cumpărat cărți tipărite online în ultimele 3 luni din 2024, față de media UE de 14,7%, și 2,6% e-book-uri, față de 6,8% media UE.
Prin urmare, România are o piață de 100 de ori mai mică decât Germania sau Franța, crește doar din scumpiri, și are cei mai puțini cititori din UE. În timp ce Germania și Franța își apără librăriile prin preț fix și rețele de librării independente, la noi cartea riscă să devină, cum spun editorii, „un produs de lux”.
Scriitorii sibieni reclamă și ei majorarea TVA
Scriitorii sibieni nu vorbesc atât de mult despre cifre de vânzări, cât despre de ce nu se mai vinde cartea – și aici discursul e comun cu cel național.
Atât Radu Vancu, profesor la ULBS, redactor-șef al revistei Transilvania și fost președinte PEN România, cât și scriitori invitați la Sibiu precum Doina Ruști sau Filip Florian – prezenți recent la Biblioteca ASTRA și la Librăria Humanitas Constantin Noica din Piața Mare – pun pe primul loc majorarea TVA la cărți de la 5% la 11% de la 1 august 2025.

Ioan Radu Văcărescu, președintele Filialei Sibiu a USR: „Piața de carte pare că funcționează pentru cititor, dar pentru cei din interior nu stă deloc așa”
Piața de carte din România e una dintre cele mai conectate la ce se întâmplă în lume la nivel de apariții de impact, spune Ioan Radu Văcărescu, președintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, într-un interviu acordat Sibiu 100. Paradoxul: pentru cititor, totul pare să meargă, pentru editor și autor, însă, e tot mai greu să supraviețuiești.
„Cu eforturi majore, piața românească de carte e una din cele mai conectate la tot ceea ce se întâmplă la nivel mondial în materie de noi apariții editoriale de impact pentru «cititorul universal», de autori bine cotați în preferințele / tendințele de lectură și la translația de carte reprezentativă din alte zone culturale către noi. Astfel, nu mai miră pe nimeni, de ceva vreme, că autori sau titluri de carte apărute pe te miri unde în lume, la câteva săptămâni sunt regăsite și pe rafturile librăriilor din România”, explică Văcărescu.
Pentru cititor funcționează, pentru industrie nu
„Din punctul de vedere al cititorului român, piața de carte pare că funcționează, editurile își fac treaba, autorii își scriu în continuare cărțile… Din perspectiva celor care activează însă în acest domeniu, lucrurile nu stau deloc așa”, atrage atenția scriitorul sibian.
Problemele încep după tipar. Pe lângă costurile considerabile de editare și producție – drepturi de autor, redactori, tehnoredactori, graficieni, traducători, corectori – un editor se lovește de distribuție și vizibilitate. Comisioane de 50% și retururi deteriorate. „Marile librării percep comisioane care pot ajunge și până la 50% din prețul final al unei cărți, cu termene scadente care se pot întinde și la un an de zile. Retururile vin cel mai adesea deteriorate, iar prezența la târgurile de profil nu e chiar la îndemâna oricui, din cauza taxelor de participare și a «logisticii» pe care o implică o astfel de prezență”, detaliază Văcărescu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI





