Calea Șurii Mari din Sibiu se închide noaptea pentru asfaltare! Restricții de circulație timp de până la 6 nopți. Care sunt rutele ocolitoare.
Modernizarea Căii Șurii Mari din Sibiu se apropie de final, însă șoferii trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație.
În perioada 21-31 octombrie, constructorul va turna ultimul strat de asfalt, iar lucrările vor impune închiderea completă a circulației pe anumite tronsoane, între orele 19:00 și 6:00.
Intervențiile sunt programate pentru cel mult șase nopți, în funcție de vreme, iar data exactă a începerii asfaltării va fi anunțată ulterior de autorități.
Potrivit informațiilor transmise de administrația locală, având în vedere prognoza meteo, lucrările ar putea începe cel mai probabil săptămâna viitoare.
Asfaltarea va fi realizată etapizat, pe două tronsoane, astfel încât restricțiile să fie aplicate succesiv.
Ce străzi vor fi închise în prima etapă
În prima fază, circulația va fi închisă pe sectorul cuprins între sensul giratoriu de la intersecția cu strada Rusciorului, inclusiv Viaductul Gara Mică, și sensul giratoriu de la intersecția cu străzile Drumul Ocnei și Oborul de Vite.
În această perioadă, șoferii nu vor putea intra pe Calea Șurii Mari de pe străzile Cerbului, Căprioarelor, Mărului, Părului și Vișinilor.
Accesul către străzile Drumul Ocnei și Oborul de Vite se va face dinspre Autostrada A1, pe Calea Șurii Mari.
Cum se circulă în a doua etapă
Ulterior, restricțiile se vor muta pe tronsonul dintre sensul giratoriu de la intersecția cu strada Drumul Ocnei și sensul giratoriu din zona Hornbach.
În această etapă, șoferii vor putea circula în continuare peste Viaductul Gara Mică până la sensul giratoriu cu strada Drumul Ocnei.
De asemenea, străzile Drumul Ocnei și Oborul de Vite vor rămâne deschise circulației.
Totodată, va fi redeschis accesul pe Calea Șurii Mari dinspre străzile Cerbului, Căprioarelor, Mărului, Părului și Vișinilor.
Cum se intră și se iese din Sibiu spre Șura Mare și Mediaș
Una dintre cele mai importante informații pentru șoferi vizează accesul în municipiul Sibiu și ieșirea din oraș spre Șura Mare și Mediaș.
Pe durata asfaltării, această deplasare se va putea face exclusiv prin Autostrada A1, folosind bretelele de acces dinspre Șura Mică, respectiv străzile Henri Coandă și Ștefan cel Mare.
Autoritățile le recomandă conducătorilor auto să urmărească indicatoarele temporare și panourile informative și să își planifice din timp traseele, pentru a evita întârzierile.
210 arbori și aproximativ 2.500 de arbuști, plantați pe Calea Șurii Mari
În paralel cu lucrările la carosabil, modernizarea arterei continuă și în ceea ce privește spațiile verzi și infrastructura pentru transportul alternativ.
În aceste zile sunt plantați 210 arbori și aproximativ 2.500 de arbuști și alte plante.
Totodată, echipele lucrează la marcajele pistelor pentru biciclete.
Lucrările de asfaltare reprezintă una dintre etapele finale ale modernizării Căii Șurii Mari.
Până la anunțarea calendarului exact al intervențiilor, șoferii sunt sfătuiți să ia în calcul restricțiile nocturne din intervalul 21-31 octombrie și să urmărească informările oficiale privind închiderea fiecărui tronson.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





