Pentru sibieni, circulația pe Calea Șurii Mari, mai ales la orele de vârf, este o adevărată provocare și un test al răbdării. Lucrările de modernizare și lărgire a Căii Șurii Mari avansează, iar constructorul Geiger Transilvania și-a mobilizat un efectiv remarcabil de oameni și utilaje pentru a se încadra în termene.
Deși Primăria Sibiu estima, printr-un comunicat transmis în 12 mai 2026, că la sfârșitul acestei luni se vor finaliza primele două benzi (câte una pe sens), termenul de șase luni pentru execuția lucrărilor se prelungește cu încă două luni.
Lucrările se prelungesc până la sfârșitul lunii octombrie
„Deși traficul nu se închide, circulația este îngreunată de aceste lucrări ample și complexe, astfel încât, pentru a evita blocaje sau neplăceri din cauza stării suprafeței de rulare, afectată de lucrări și utilaje, recomandăm șoferilor să ocolească zona.
Această situație este temporară, până în luna iulie, când se estimează că se vor finaliza primele două benzi, câte una pe sens. Ulterior, circulația se va desfășura în bune condiții pe acestea, până când constructorul SC Geiger Transilvania va finaliza reamenajarea carosabilului”, transmite, la acel moment, Primăria Sibiu.
Lucrările sunt prevăzute a se finaliza, potrivit Primăriei, la sfârșitul lunii octombrie. Noul termen e cauzat de lucrările efectuate de Electrica și Delgaz, care vor înlocui rețelele de energie electrică și gaze naturale de pe tronsonul în lucru.
Cum va arăta Calea Șurii Mari
Tronsonul în lucru are aproape 1 km lungime și e cuprins între viaductul Gara Mică și giratoriul de acces spre autostradă. Valoare proiectului e de 41,37 milioane de lei, din care 34,84 milioane lei sunt asigurați din fonduri europene obținute de Primăria Sibiu în Programul Regiunea Centru, restul de 6,53 milioane fiind asigurați din bugetul local.
Carosabilul va fi modernizat și lărgit pe 2 benzi pe sens. Intersecțiile vor fi reamenajate pentru a reduce aglomerația în trafic, mai ales giratoriul de la intersecția cu Drumul Ocnei. În cazul acestei girații, se va extinde diametrul de la 6m la 9m și se vor crea 2 benzi față de o bandă cât are în prezent.
De asemenea, se vor amenaja insule de separație cu spații verzi pe principalele ramuri ale acesteia (Calea Șurii Mari și Drumul Ocnei). Și ieșirea din str. Vișinilor în Calea Șurii Mari va avea o bandă dedicată.
În ceea ce privește locurile de parcare de pe aliniamente, acestea vor fi desființate pentru a se putea lărgi carosabilul la 2 benzi. De asemenea, prin crearea de piste pentru biciclete și prin fluidizarea traficului inclusiv pentru autobuzele transportului public, se asigură modalități de deplasare în zonă, alternative la circulația cu autovehiculul propriu.
Lucrări prevăzute
- Trotuarele vor fi refăcute pentru încurajarea deplasării pietonale, lățimea acestora fiind proiectată la 2 m. Pentru creșterea siguranței celor care se deplasează pe jos, 4 treceri de pe această stradă vor fi semaforizate inteligent, cu buton de cerere. De asemenea, trotuarele vor fi optimizate și pentru circulația persoanelor cu dizabilități.
- Amenajarea de piste pentru biciclete în dublu sens. Acestea vor fi create la nivelul trotuarului, dar separat de acesta.
- Pentru transportul public se vor amenaja alveole în care să fie amplasate stațiile de transport public. De asemenea, în zona intersecțiilor se vor crea benzi suplimentare, care să permită și autobuzelor să se deplaseze mai fluent și să își respecte orarele.
- Se vor crea zone verzi pe aliniamentele străzii, însumând o suprafață de 5.000 mp. Pe lângă arii înierbate, se vor planta 240 de arbori și alte 2.500 de plante ornamentale și arbuști
- Prin proiectul tehnic s-a găsit o soluție și pentru cursul de apă denumit Valea Șerpuită. Acesta va fi protejat prin tuburi pe o lungime de 340 de metri, peste care, la nivelul solului, se vor amenaja zone verzi.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



