Mădălina Răvar s-a născut în 2 septembrie 1996, la Sibiu. Școala primară a făcut-o la Școala nr. 18, apoi clasele V- VIII le-a urmat la Colegiul Național „Octavian Goga”. A urmat Colegiul „Gheorghe Lazăr”, iar anul acesta a participat, încă o dată la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică! Mădălina s-a întors acasă cu Medalia de Aur. „La acestă olimpiadă am mers mult mai încrezatoare, cu vise mari și pot spune ca mi le-am împlinit. Dincolo de medalia obținută, m-am calificat în lotul lărgit, pentru Olimpiada Internațională”. Asta înseamnă că în 11 iunie va pleca la Suceava, unde va avea parte de o pregătire intensă și de alte teste, în urma cărora sunt selectați 5 elevi ce vor reprezenta România la Olimpiada Internațională, în Indonezia.
Totul a început în primii ani de școală, când Mădălina și-a descoperit înclinația spre matematică. Mai târziu, în clasele V-VIII a dat peste fizică și a decis că acesta este vocația ei. „În clasa a VIII-a, sub îndrumarea doamnei profesoare Florentina Dancășiu, am participat pentru prima oară la Olimpiada de Fizică și am ajuns la faza națională. În anii de liceu, profesorul de fizică, domnul Dorin Bunău, care a fost și dirigintele meu, m-a pregătit în continuare pentru această olimpiadă. În clasa a IX-a am obținut Medalia de Bronz, la faza națională”. Performanțele Mădălinei cresc pe măsura eforturilor și a muncii depuse de fată. În clasa a X-a s-a calificat la etapa națională a Concursului de Matematică A. Haimovici, sub îndrumarea profesorului de matematică Nicolae Suciu. La începutul clasei a XI-a au urmat și alte concursuri de matematică, iar Mădălina a obținut prima mențiune la Concursul Al. Papiu Ilarian de la Tg. Mureș și mențiune la concursul „Matematica de drag”, de la Bistrița. Dar cum a descoperit astrofizica? Ei bine, tânăra astronom spune că: „Pasiunea mea pentru astrofizică a apărut după un eșec. În clasa a XI-a am fost pe locul al doilea la etapa județeană a Olimpiadei de Fizică. Am fost foarte dezamagită de mine! În următoarea zi am început să răsfoiesc un manual vechi de astronomie și mi-a plăcut. Știam că la noi în liceu exista un cerc de astronomie predat de domnul profesor Ioan Stoia și am vorbit cu dânsul. M-am pregătit în puținele zile care mai erau până la etapa județeană a Olimpiadei de Astronomie și Astrofizică și m-am calificat la etapa națională. Anul trecut am obținut Medalia de Bronz de la Societatea Română de Fizică la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică, rezultat care m-a motivat mult mai tare”. Tot anul trecut a participat și la Concursul „Sub cerul astral al Deltei”, de la Sulina, unde a obținut locul I. Mădălina și-a continuat pregătirea la astrofizică și în clasa a XII-a, pentru ca în luna noiembrie a anului trecut să participe la un concurs internațional online de cosmologie, organizat de Universitatea din Princeton. Acolo a obținut locul 7. „Am primit un set de probleme foarte dificile la prima vedere și am avut la dispoziție o săptămână pentru a le rezolva. Am concurat cu elevi de liceu din toata lumea, cum ar fi China, SUA, Japonia, India sau Italia. A fost o experiență foarte frumoasă unde am învățat multe lucruri noi legate de astrofizică și cosmologie”.
Rămâne să studieze în țară
De curând, Mădălina a susținut examenul de bacalaureat în sesiunea specială pentru olimpici, examen la care notele i-au confirmat valoarea. A obținut 9,90 la matematică, 10 la fizică și 8,40 la limba română. Se va pregăti în continuare pentru astrofizică, pentru a putea face față probelor de selecție în lotul restrâns, care va merge la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică. Își va continua studiile în țară, la Facultatea de Fizică din București. „Visul meu este să lucrez în cercetare, în acest domeniu și sper ca Institutul de la Măgurele să devină un centru de cercetare puternic. De asemenea, mi-aș dori foarte mult să pot ajuta la dezvoltarea astrofizicii în țară, în rândul tinerilor, deoarece există mulți elevi care nu au auzit de această olimpiadă. Până și eu am descoperit târziu acest domeniu și îmi pare rău că nu am studiat astrofizica mai devreme”. Îi place această materie, pentru că însumează matematica și fizica, obiectele ei preferate. „Pot spune că este un fel de fizică aplicată pe întreg universul. Astronomia și Astrofizica studiază absolut tot ce există în spatiu și răspund la o mulțime de întrebări, iar asta mă atrage foarte mult”. Cum se împacă planetele și destinul? „Am auzit multă lume făcând confuzie între Astronomie și Astrologie. Astronomia este o știință exactă care studiază pozițiile corpurilor cerești, pe când astrologia doar interpretează pozițiile planetelor, iar această interpretare este foarte subiectivă. Nu cred că planetele ne pot influența destinul, consider că doar ceea ce facem ne influențează viitorul, însă omului i-a plăcut dintotdeauna să creadă că există ceva superior lui, să creadă în noroc sau în destin, iar astrologia îi poate oferi o speranță, o poveste frumoasă în care să creadă”.
Casetă
„Faptul că Mădălina a ajuns în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională demonstrează o muncă de mai mulți ani. Ea merge la olimpiade din clasa a VIII-a. Este o fată specială! Lăudabil este și că a obținut acest rezultat la Astronomie, unde trebuie depusă o muncă deosebită, pentru că este o materie care nu se predă la clasă. A muncit singură, cu o tenacitate ieșită din comun. Eu am ajutat-o doar la părțile ce țin de fizică, specialitatea mea.”, prof. Dorin Florin Bunău, profesor de fizică.




