România are un nou motiv de mândrie. Theodora Todoran, elevă a Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu, a obținut marele premiu la finala Concursului Național de „Public Speaking” în limba engleză 2026 și va reprezenta țara noastră la finala internațională care se va desfășura între 13 și 18 iulie 2026, la Londra, în Marea Britanie.
Competiția națională, organizată de ESU România în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, a reunit 83 de participanți din întreaga țară, cei mai buni 10 concurenți ajungând în marea finală.
Theodora Todoran a impresionat juriul și publicul cu discursul său intitulat „The Power of Turning on a Light”, susținut cu emoție, eleganță și o stăpânire extraordinară a artei oratorice.

Prin autenticitate, încredere și forța mesajului transmis, tânăra din Sibiu a reușit să cucerească locul I și titlul de câștigătoare a competiției naționale, confirmând un talent excepțional pentru comunicare și discurs public.
Performanța sa este rezultatul muncii, disciplinei și pasiunii pentru excelență, iar succesul obținut reprezintă o inspirație pentru tinerii din întreaga țară.

Sibiul a avut o prezență remarcabilă în competiție, fiind reprezentat și de alți șapte semifinaliști proveniți din colegiile de prestigiu ale orașului:
Andrea Brian Adrian – Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, coordonat de profesoara Brândușa Oana Niculescu
Burje Teodora – Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, profesor coordonator Cristina Varga
Crăciunean Dominic – Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, profesor coordonator Cristina Varga
Drăghici Dragoș Andrei – Colegiul Național „Octavian Goga”, profesor coordonator Mădălina Călinescu
Goangă Raisa Ioana – Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu”, profesor coordonator Ioana Norocea
Nuță Andreea Viviana – Colegiul Național „Octavian Goga”, profesor coordonator Georgiana Săvescu
Veștemean Horațiu – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, profesor coordonator Marinela Onițiu

Evenimentul a fost o adevărată celebrare a inteligenței, creativității și curajului de a vorbi în fața unui public. Participanții au demonstrat un nivel impresionant de pregătire și expresivitate, transformând competiția într-un spectacol al ideilor și al talentului autentic.
Victoria Theodorei Todoran transmite un mesaj puternic despre potențialul noii generații și despre importanța educației, a perseverenței și a încrederii în propriile valori.

Concursul național „Public Speaking” rămâne una dintre cele mai importante platforme pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și leadership în rândul tinerilor, iar ediția din acest an a demonstrat încă o dată nivelul extraordinar al elevilor români.
În vara anului 2026, toate privirile vor fi îndreptate spre Londra, acolo unde Theodora Todoran va purta cu mândrie numele României pe scena internațională.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




