17.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

O medieșeancă la Școala de Vară Oxford

Cele mai citite

O elevă din municipiul Mediaș va petrece câteva zile la Școala de vară „Oxford for Romania”. Este vorba de Teodora Popa, din clasa a XI-a a Liceului Teoretic „Axente Sever”. Teodora Popa a fost selectată între cei 21 de elevi din România care vor participa la cursuri de vară la Oxford și Londra. Școala de Vară „Oxford for Romania” este un proiect bazat 100% pe voluntariat. Toate fondurile strânse sunt folosite pentru bursele integrale oferite participanților. Aceasta este prima școală de vară multidisciplinară organizată la o universitate din străinătate, destinată liceenilor români din clasele a X-a și a XI-a care provin din familii cu posibilități financiare limitate. Proiectul s-a născut anul trecut din dorința unor profesioniști și universitari români de a oferi unor elevi din România șansa de a cunoaște, pentru o săptămână, mediul universitar din Oxford. Între 26 august și 3 septembrie 2017, peste 20 de români care studiază și lucrează în Oxford și Londra vor susține voluntar ateliere și cursuri într-o varietate de domenii, de la astrofizică și neuroștiințe, până la cultură politică și orientare în carieră. Pe lângă cursurile care se vor desfășura în mai multe colegii ale Universității Oxford, elevii vor avea parte de tutoriale individuale, activități sociale și artistice, dezbateri, vizionări de film și o excursie la Londra. Scopul principal al școlii de vară „Oxford for Romania” este să expună elevii unui alt sistem educațional, să îi încurajeze să devină mai implicați în comunitățile locale și să își construiască propriul traseu în carieră.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Alertă la Șeica Mare! Descarcerarea și multiple echipaje medicale la locul unui accident

Traficul rutier este blocat în localitatea Șeica Mare, în urma unui accident produs la intersecția DN 14 cu DJ...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect