Reabilitarea străzii, dar și a sistemelor de apă și canalizare. Asta se va întâmpla pe o stradă din municipiul Mediaș. Locuitorii străzii Christian Schesaeus își vor vedea rezolvate problemele legate de reabilitarea străzii, dar și sistemelor de alimentare cu apă și canalizare. Aleșii locali din oraș au aprobat la ultima ședință hotărârea privind întocmirea proiectului tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea străzii, după ce recent a fost aprobat și proiectul care prevede reabilitarea rețelei de distribuție a apei potabile și a rețelelor de canalizare menajeră și pluvială pe strada Christian Schesaeus. În expunerea de motive s-a arătat faptul că rețeaua de distribuție a apei potabile de pe această stradă este una învechită și prezintă un grad ridicat de uzură. De altfel, locuitorii din zonă au avut de nenumărate ori probleme cu alimentarea cu apă, însă cel mai mare grad de disconfort îl reprezintă rețeaua de canalizare, care la fiecare ploaie mai mare nu mai făcea față iar apa ajungea pe stradă. Reprezentanții Apa Târnavei Mari, care au întocmit proiectul privind realizarea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare menajeră și pluvială susțin că odată realizate aceste rețele, problemele locuitorilor de pe această stradă vor dispărea. După finalizarea acestor lucrări, municipalitatea va trece la reabilitarea străzii și a trotuarelor, precum și amenajarea de spații verzi.
Cele mai citite
Ultimele știri
Centrul Chinologic Sibiu investește într-o centrală fotovoltaică pentru reducerea costurilor și protecția mediului
Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu face un pas important spre modernizare și sustenabilitate, după emiterea ordinului administrativ...
Articolul precedent
Articolul următor




