22.3 C
Sibiu
marți, iulie 23, 2024

A fost prinsă persoana care a prădat mașina de poliție parcată în fața IPJ Sibiu

Publicitate

Cele mai citite

Bărbatul care a spart o autospecială de poliție chiar în fața sediului IPJ Sibiu a fost prins de polițiști.

Un bărbat, în vârstă de 28 de ani, a fost reținut, joi, de către polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, fiind bănuit de furt dintr-o autospecială de poliție utilizată de polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu–Vâlcea – Deva.

Astfel, în urma activităților desfășurate, a percheziției domiciliare efectuate, precum și probatoriului administrat în cazul de furt din autospeciala de poliție, lucrătorii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 28 de ani, domiciliat în București și fără forme legale în Șelimbăr, bănuit de săvârșirea acestei fapte.

„Bărbatul este bănuit că în noaptea de 26 spre 27 septembrie 2022 ar fi pătruns într-o autospecială utilizată de către polițiștii de la autostrăzi, parcată pe strada Revoluției, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri (o telecomandă de acționare a rampei cu semnale luminoase și sonore, o vestă antiglonţ, cuţit tip vânătoare, două lanterne, stick de memorie, suport pentru telefon mobil, spray cu dezinfectant), cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.700 de lei. În urma percheziției, bunurilor au fost recuperate în proporție de 90%.

Publicitate

În baza mandatului de aducere, bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Sibiu, iar ulterior audierii și administrării probatoriului a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul zilei de mâine Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Biciclist rănit după ce o tânără a deschis portiera unui autoturism, în Sibiu

Un biciclist sibian a fost rănit, marți seara, pe Bulevardul Corneliu Coposu din municipiu, după ce o tânără a...

Știri pe același subiect