Alertă pentru românii cu telefoane Android ieftine! Mobilul poate fi infectat înainte să ajungă în mâinile tale

spot_img
Cele mai citite

Telefoanele Android ieftine pot ascunde un pericol încă din fabrică. Avertismentul Bitdefender despre malware-ul Midnight Mimosa.

Unele telefoane Android cu preț redus pot ajunge la cumpărători cu programe periculoase deja instalate, fără ca proprietarii să fi descărcat aplicații suspecte sau să fi accesat site-uri riscante.

Experții Bitdefender avertizează că anumite dispozitive pot fi compromise înainte de comercializare, iar malware-ul ascuns în sistem le poate transforma în instrumente folosite pentru fraude publicitare și redirecționarea traficului de internet.

Amenințarea a fost identificată în cadrul unei investigații privind campania informatică Midnight Mimosa, care vizează anumite telefoane Android ieftine, vândute sub diferite mărci.

Potrivit cercetătorilor, problema este deosebit de îngrijorătoare deoarece infectarea poate avea loc înainte ca dispozitivul să ajungă la utilizator.

Malware ascuns în sistemul telefonului, înainte de cumpărare

Spre deosebire de atacurile informatice obișnuite, în care victimele sunt convinse să instaleze aplicații malițioase, Midnight Mimosa se bazează pe compromiterea software-ului preinstalat.

Astfel, un telefon poate fi vulnerabil încă de la prima pornire, chiar dacă proprietarul respectă regulile uzuale de siguranță.

Cercetarea Bitdefender a identificat această amenințare pe dispozitive echipate cu procesoare MediaTek, inclusiv pe unele modele comercializate sub denumiri care imită telefoanele premium ale unor producători cunoscuți.

Experții atrag atenția că malware-ul se ascunde sub aparența unei componente legitime a sistemului Android și beneficiază de privilegii extinse.

În aceste condiții, atacatorii pot controla anumite operațiuni ale dispozitivului fără ca utilizatorul să observe imediat ceva neobișnuit.

„Atacatorii pot instala și elimina aplicații fără acordul proprietarului, pot genera venituri prin afișări și click-uri frauduloase pe reclame și pot folosi conexiunea la internet a telefonului pentru a direcționa traficul altor persoane”, susțin experții în securitate cibernetică.

Un asemenea mecanism poate permite comunicarea cu servere controlate de atacatori, primirea unor comenzi și instalarea sau ștergerea aplicațiilor fără notificări vizibile pentru proprietar.

Aplicații aparent inofensive, folosite pentru fraude

Pericolul nu se limitează la prezența unui program ascuns în sistemul de operare. Potrivit cercetătorilor, pe dispozitivele compromise pot fi instalate ulterior aplicații care par obișnuite și care promit funcții utile.

Printre acestea se pot număra programe pentru prognoza meteo, administrarea fișierelor, luarea notițelor, blocarea accesului la anumite conținuturi sau editarea imaginilor și a textului.

În spatele acestor funcții aparent legitime se pot ascunde însă activități frauduloase. Unele aplicații sunt utilizate pentru afișarea reclamelor fără știrea proprietarului și pentru generarea artificială de vizualizări și clicuri, astfel încât atacatorii să obțină bani.

Într-un asemenea scenariu, utilizatorul poate observa reclame neobișnuite sau un comportament diferit al telefonului, fără să înțeleagă imediat de unde provine problema.

Telefonul poate fi transformat într-un intermediar pentru traficul altora

O altă componentă identificată în cadrul investigației le permite atacatorilor să folosească dispozitivele infectate drept servere proxy.

Practic, traficul de internet al unor terțe persoane poate fi direcționat prin conexiunea telefonului compromis, fără acordul proprietarului.

Acest lucru înseamnă că un smartphone poate fi folosit în activități informatice pe care utilizatorul nu le cunoaște și pe care nu le-a autorizat.

„Telefoanele pot deveni astfel parte a unor rețele de dispozitive compromise, cunoscute sub denumirea de botnet, care pot fi utilizate pentru diverse activități informatice abuzive, inclusiv pentru susținerea unor atacuri distribuite de blocare a serviciilor online”, explică specialiștii.

O rețea de tip botnet reunește mai multe dispozitive infectate, controlate de la distanță.

În funcție de scopul atacatorilor, acestea pot fi folosite în operațiuni coordonate, inclusiv pentru suprasolicitarea unor servicii online.

De ce simpla resetare a telefonului poate să nu fie suficientă

Unul dintre cele mai importante aspecte ale cazului Midnight Mimosa este legat de modul în care a fost compromis software-ul dispozitivelor.

Atunci când fabricarea, modificarea și distribuția unui telefon implică mai multe companii, identificarea exactă a momentului în care a fost introdus malware-ul poate fi dificilă.

În cazul analizat, cercetătorii au confirmat prezența amenințării în software-ul dispozitivelor afectate, dar nu au putut stabili cu certitudine etapa din lanțul de producție sau distribuție în care aceasta a fost introdusă.

Situația complică și eliminarea infecției. Dacă programul periculos este integrat în componentele sistemului de operare, ștergerea aplicațiilor suspecte sau revenirea la setările din fabrică nu reprezintă garanții că dispozitivul va fi curățat complet.

„Remedierea completă poate necesita înlocuirea software-ului de sistem cu o versiune sigură, furnizată de producător”, notează concluziile cercetării de specialitate.

Prin urmare, utilizatorii care suspectează că telefonul lor este compromis ar trebui să solicite îndrumarea producătorului sau a comerciantului, în loc să se bazeze exclusiv pe o resetare.

Semnele care pot indica o problemă de securitate

Deși anumite modificări ale comportamentului telefonului pot avea explicații obișnuite, specialiștii recomandă verificarea dispozitivului atunci când apar mai multe indicii neobișnuite.

Printre semnalele care merită investigate se numără:

-apariția unor aplicații pe care proprietarul nu își amintește să le fi instalat;

-afișarea excesivă sau inexplicabilă a reclamelor;

-consumul neobișnuit de mare al bateriei;

-creșterea inexplicabilă a traficului de date mobile;

-supraîncălzirea frecventă a telefonului;

-schimbări neașteptate în funcționarea dispozitivului;

-diferențe între modelul indicat în setările telefonului și informațiile prezentate de vânzător.

Cercetătorii subliniază însă că aceste semne nu confirmă automat infectarea cu Midnight Mimosa. Ele pot avea și alte cauze, dar justifică verificări suplimentare.

„Aceste indicii nu confirmă automat prezența Midnight Mimosa și pot avea și alte cauze.

Totuși, justifică verificarea dispozitivului cu o soluție de securitate informatică și, dacă este necesar, contactarea comerciantului sau a producătorului”, menționează specialiștii.

Cum îți poți proteja telefonul Android

Pentru a reduce riscurile, experții în securitate cibernetică recomandă câteva măsuri de precauție, începând chiar din momentul achiziției.

Cumpără telefoane din surse de încredere. Verifică reputația comerciantului și evită ofertele suspecte, mai ales atunci când un dispozitiv este prezentat ca un model premium la un preț neobișnuit de mic.

Verifică autenticitatea dispozitivului. Compară informațiile despre model cu specificațiile oficiale ale producătorului.

Instalează actualizările disponibile. Menține sistemul de operare și aplicațiile la zi, pentru a beneficia de remedierile de securitate oferite.

Controlează aplicațiile instalate. Fii atent la programele necunoscute și verifică starea certificării Google Play Protect.

Folosește o soluție de securitate de încredere. O astfel de aplicație poate ajuta la identificarea unor comportamente suspecte, deși nu reprezintă o garanție absolută.

Evită activitățile sensibile pe dispozitive suspecte. Dacă există indicii că telefonul este compromis, limitează utilizarea sa până la clarificarea situației.

Solicită sprijinul producătorului sau al vânzătorului. În cazul confirmării unei compromiteri, poate fi necesară o intervenție asupra software-ului de sistem.

Cum a fost descoperită amenințarea Midnight Mimosa

Investigația a pornit după ce tehnologiile Bitdefender, concepute pentru identificarea comportamentelor suspecte direct pe dispozitive, au detectat o componentă care se prezenta drept parte a sistemului Android, dar executa operațiuni incompatibile cu funcționarea legitimă a acestuia.

Descoperirea scoate în evidență o problemă mai amplă de securitate: utilizatorii nu se pot baza exclusiv pe propriile obiceiuri de navigare sau pe evitarea aplicațiilor din surse necunoscute atunci când software-ul unui dispozitiv poate fi compromis înainte de vânzare.

Bitdefender anunță că identifică sute de noi amenințări informatice în fiecare minut și validează zilnic 50 de miliarde de interogări privind amenințările.

Compania activează în domenii precum protecția antimalware, securitatea dispozitivelor conectate la internet, analiza comportamentală și inteligența artificială, iar tehnologiile sale sunt licențiate către peste 200 dintre cele mai cunoscute branduri de securitate din lume.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

S-a terminat cu „debandada” trotinetelor pe șosele? Curs obligatoriu și registru național pentru utilizatori

Persoanele care folosesc trotinete electrice pe drumurile publice și nu dețin permis de conducere ar putea fi obligate să...

Știri pe același subiect