Alin Tișe zguduie PNL: „Țara înaintea partidului! Partidul înaintea orgoliilor șefilor!”. Se RUPE partidul?

Cele mai citite

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, a anunțat lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul Partidului Național Liberal, într-un moment în care formațiunea traversează tensiuni interne puternice.

Tișe, unul dintre criticii constanți ai actualei conduceri a PNL și fost candidat la o funcție de conducere în partid, a publicat pe Facebook un amplu manifest intitulat „PNL – Platforma Liberal-Conservatoare. Manifest pentru România. Manifest pentru PNL!”, în care acuză liderii partidului că pun interesele personale înaintea interesului național.

Anunțul vine în contextul în care PNL este împărțit în două tabere: una care îl susține pe actualul președinte Ilie Bolojan și alta, cunoscută drept „aripa Veștea”, după ce o parte dintre liberali l-au susținut pe Adrian Veștea pentru funcția de premier.

„România stă blocată de peste 70 de zile”

În mesajul său, Alin Tișe afirmă că a fost etichetat în repetate rânduri drept „trădător”, „pesedist”, „userist” sau chiar „aurist”, însă susține că a ales întotdeauna interesul României.

Locuri de muncă

„Scriu aceste rânduri ca un om care a fost făcut, pe rând, trădător de PNL, pesedist, userist și chiar aurist.

Dacă a pune România înaintea intereselor de partid înseamnă trădare, atunci fiecare să judece singur cine sunt adevărații trădători.”

Liberalul susține că România traversează o perioadă critică.

„De peste 70 de zile, România stă blocată.

Am cerut guvern stabil și am procedat drept și corect față de țară. Nimic din explicațiile acestor iresponsabili nu poate fi acceptat în fața interesului de stabilitate a acestei țări. Absolut nimic!

Iresponsabilitatea decidenților va avea consecințe de neimaginat pentru români.

Statul este blocat, economia suferă, mediul privat este împins spre faliment, oamenii își pierd locurile de muncă, iar liderii decidenți din PNL își consumă energia în orgolii, răzbunări și calcule de putere. Este inadmisibil.”

Atac la adresa conducerii PNL

Tișe afirmă că nu se simte reprezentat de actualii lideri ai partidului și îi acuză că au îndepărtat PNL de valorile sale tradiționale.

„Nu mă interesează cine are ultimul cuvânt. Nu mă interesează acum vinovații. Judecata va fi a electoratului, nu a liderilor închipuiți nelegitimați prin vot.

Mă interesează un singur lucru: România nu are voie să mai piardă nici măcar o zi.

În PNL există oameni competenți, capabili să construiască, alături de partidele proeuropene, un guvern stabil.

Lăsați orgoliile. Lăsați veninul. Puneți țara pe primul loc. România trebuie să fie mai importantă decât orice funcție, orice ambiție și orice răfuială internă.”

Criticile continuă într-un registru și mai dur.

„Nu mă simt reprezentat de «greii» PNL, care confundă încăpățânarea cu forța și orgoliul cu leadershipul. Ei nu reprezintă singuri spiritul liberal și nici valorile pe care acest partid a fost construit.

PNL nu este proprietatea câtorva oameni.

PNL aparține fiecărui membru care crede în libertate, responsabilitate și patriotism. Deci, îmi aparține și mie și multor colegi care gândesc diferit decât cei care acum au confiscat partidul într-un jenant cult al personalității, uitând care este scopul și rolul acestui partid istoric.”

O nouă platformă în interiorul partidului

Alin Tișe precizează că noua Platformă Liberal-Conservatoare va funcționa în interiorul PNL și nu reprezintă o încercare de scindare a partidului.

„De aceea, începând de astăzi, voi activa în interiorul PNL o Platformă Liberal-Conservatoare.

Nu în afara lui, pentru că nu eu sunt trădător. Nu eu m-am dezis de principiile și valorile liberalismului conservator.

Nu împotriva partidului, ci pentru regăsirea lui pe calea dreaptă. Nu pentru a dezbina, ci pentru a reda PNL identitatea pe care prea mulți au abandonat-o din interese personale.

Nu pentru că dețin adevărul absolut, ci pentru că după cinci mandate (20 de ani) de ales uninominal al PNL, cu rezultate și proiecte unice în țară – județ pe primul loc în România – sunt îndreptățit să gândesc și să mă manifest liber într-un partid liberal.”

Valorile platformei

Potrivit lui Tișe, noua platformă se va baza pe trei direcții principale:

Național – „iubire de țară, nu naționalism”;

Liberal – „libertate, inițiativă, dreaptă productivă, antreprenoriat, economie puternică, reforma țării și respect pentru muncă”;

Conservator – „credință în familie, tradiție, responsabilitate și continuitate. Nu progresism și neomarxism.”

În finalul mesajului, liderul liberal îi invită pe colegii care împărtășesc aceste valori să i se alăture.

„Fac această încercare și îi invit pe toți colegii care încă mai cred în PNL – liberal-conservator – să se manifeste în acest crez, pentru un PNL regăsit.

Fac asta cu bună credință că merg pe calea dreaptă.

Nu pentru un om. Nu pentru o funcție. Nu pentru dezbinare. Ci pentru un ideal!

Țara înaintea partidului!

Partidul înaintea orgoliilor șefilor trecători!

România înaintea tuturor!”, a conchis Tișe.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Avertizare EXTREM DE SERIOASĂ de la IPJ Sibiu

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă care circulă în ultimele...

Știri pe același subiect