Război total în PNL! Bolojan acuză TRĂDAREA după decizia Tribunalului București

Cele mai citite

Conducerea Partidului Național Liberal a reacționat după ce Tribunalul București a dispus suspendarea hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al formațiunii.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că partidul va respecta măsura dispusă de instanță, însă va ataca decizia prin toate căile legale disponibile, susținând că voința exprimată de membrii partidului trebuie apărată.

Într-un mesaj public, liderul liberalilor a precizat că hotărârea instanței are caracter provizoriu și că PNL își va continua demersurile juridice pentru a susține deciziile adoptate în cadrul Congresului.

„Respectăm decizia instanței și notăm că este vorba despre un act provizoriu, în raport cu care ne vom exercita dreptul de apel”, a transmis Ilie Bolojan.

Publicitate

Acesta a afirmat că liberalii își vor apăra opțiunile adoptate prin vot și a susținut că actualele acțiuni în instanță sunt o consecință a direcției asumate de partid.

„Vom apăra decizia membrilor noștri privind ceea ce suntem și pe cine reprezentăm”, a declarat liderul PNL.

Bolojan consideră că formațiunea este vizată de acțiuni menite să împiedice procesul de reorganizare și a explicat că deciziile contestate au fost rezultatul unui vot exprimat de mii de membri ai partidului.

„Ceea ce se întâmplă împotriva noastră este pentru că am ales, cu o largă majoritate, să ne decidem propria soartă, să ne respectăm pe noi înșine și pe alegătorii noștri și să servim România”, a afirmat acesta.

Liderul liberal a lansat și un mesaj dur la adresa colegilor care au contestat în instanță hotărârile partidului.

„Lumea politică nu-și poate recâștiga credibilitatea repetând aceleași greșeli care i-au îndepărtat pe români de noi.”

De asemenea, Ilie Bolojan a transmis că deciziile Congresului au fost validate prin votul membrilor și a criticat gestul celor care au inițiat acțiunea în justiție.

„Cei care își trădează colegii și organizația vor rămâne cu această etichetă, indiferent ce decid instanțele”, a declarat președintele PNL.

La rândul său, Partidul Național Liberal a anunțat că va folosi toate instrumentele juridice pentru a apăra hotărârile Congresului Extraordinar din 21 iunie.

„PNL își va căuta dreptatea până la capăt. Am luat act de hotărârea pronunțată astăzi de Tribunalul București privind suspendarea hotărârilor adoptate de Congresul Extraordinar al PNL.

Respectăm decizia instanței și notăm că este vorba despre un act provizoriu, în raport cu care ne vom exercita dreptul de apel.

Până la soluționarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanțelor, activitatea Partidului Național Liberal se va desfășura conform statutului adoptat la Congresul din 12 iulie 2025”, se arată în comunicatul formațiunii.

Liberalii subliniază că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei și că măsura dispusă este una temporară.

„Considerăm că aceste contestații se înscriu într-o serie de acțiuni inițiate de un grup restrâns care încearcă să blocheze procesul de reconstrucție al Partidului Național Liberal prin intermediul instanțelor, după ce nu a reușit să convingă majoritatea membrilor partidului prin mijloace democratice”, se mai precizează în comunicatul PNL.

Vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru, a susținut că formațiunea este supusă unor presiuni fără precedent.

„PNL este sub un asalt fără precedent de către sistemul care dorește ca PNL să fie încolonat și subordonat.

Se continuă ceea ce au început președintele Dan, PSD și trădătorii din PNL”, a declarat Alexandru Muraru pentru HotNews.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Final TRAGIC pentru Gabi Mureșan! Fostul campion al României s-a stins după o dramă petrecută pe lac

Lumea fotbalului și comunitatea din Apold sunt în doliu după moartea fostului internațional Gabi Mureșan. Triplu campion al României...

Știri pe același subiect