17.9 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Amendați și obligați să adune cojile de semințe aruncate în parcuri

Cele mai citite

S-a terminat cu mâncatul semințelor în parcuri și mai ales aruncarea cojilor de semințe pe jos. 12 medieșeni prinși că aruncau coji de semințe în parcurile din oraș au fost amendați în ultima perioadă de polițiștii locali. Mai mult, după ce și-au primit amenzile, cei 12 medieșeni au fost nevoiți să curețe zone ce tocmai o murdăriseră. Polițiștii locali speră ca în acest fel, numărul celor care murdăresc zonele verzi și parcurile din oraș să scadă simțitor. „În ultimele două săptămâni poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni de prevenire şi sancţionare a faptelor de natura murdăririi domeniului public. Faptele cele mai des întâlnite au fost cele privind aruncarea cojiilor de seminţe şi a peturilor în parcuri şi locuri de joacă pentru copii. Ca urmare a acţiunilor desfăşurate, 31 de persoane au fost avertizate verbal, iar alte 12 persoane au fost sancţionate contravenţional şi totodată obligate să cureţe zona în cauză. În sensul celor prezentate mai sus, reamintim cetățenilor din municipiu că  aruncarea pe străzi, stadioane, parcuri şi în orice alte locuri publice, a resturilor rezultate ca urmare a consumului de seminţe comestibile, a sticlelor de plastic, a ambalajelor şi a resturilor alimentare şi nealimentare”, se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 500 lei”, explică reprezentanții Poliției Locale Mediaș.
Descoperirea medieșenilor care fac mizerie în parcuri nu a fost singura activitate în ceea ce privește spațiile verzi din municipiu. În urma acțiunilor desfășurate de către polițiștii locali privind modul de folosire a spațiilor verzi si în specialaspectele privind staționarea autovehiculelor pe aceste spații, au fost aplicate un număr de 10 sancțiuni contravenționale și 15 avertismente verbale conducătorilor de vehicule care au folosit spaţiul verde pentru parcare. În perioada următoare,  polițiștii locali cu atribuții pe linie de circulație din cadrul Politiei Locale, vor desfășura acțiuni pentru depistarea de vehicule fără stăpân sau abandonate pe domeniul public, pe artere de circulație, locuri de parcare și zone verzi, fapt ce îngreunează traficul rutier, distrug zonele verzi sau ocupă locurile publice cu astfel de autovehicule.

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ministrul Apărării a cerut, oficial, CONVOCAREA Parlamentului. Care este motivul

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat că a cerut oficial conducerii Parlamentului convocarea unei ședințe comune a Camerei Deputaților...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect