Mai multe persoane suspectate că plănuiau atacuri în perioada sărbătorilor au fost arestate în Austria şi Germania, potrivit ziarului german Bild, citat de AFP.
Poliţia germană a anunţat sâmbătă seara că efectuează percheziţii în catedrala din Köln (vestul oraşului) cu ajutorul câinilor, în urma unui „avertisment de pericol” emis pentru noaptea de Anul Nou, scrie News.ro.
„Chiar dacă informaţiile se referă la ajunul Anului Nou, începând din această seară vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura siguranţa vizitatorilor la catedrală în ajunul Crăciunului”, a declarat şeful poliţiei din Köln, Michael Esser, citat într-un comunicat.
După slujba de seară şi „de comun acord cu responsabilul cu securitatea capitlului catedralei”, catedrala a fost percheziţionată cu câini speciali dresaţi în acest sens, a precizat poliţia.
„Duminică, toţi vizitatorii vor fi supuşi unui control înainte de a intra în lăcaşul de cult”, se arată în comunicat. „Poliţia recomandă oamenilor să nu aibă genţi la ei şi să ajungă devreme la slujbă”, a adăugat acesta.
Potrivit sursei citate mai sus, ţintele acestor atacuri ar putea fi slujbele de Crăciun din Köln, Viena şi Madrid.
În cursul serii, poliţia din Köln şi Viena a indicat că îşi intensifică măsurile de securitate din cauza unei posibile ameninţări.




