Au urcat la volan fără drept: trei cazuri grave într-o singură după-amiază în județul Sibiu

Cele mai citite

Trei cazuri de încălcare a legislației rutiere au fost constatate de polițiștii sibieni în decurs de doar câteva ore, în Sibiu și Avrig.

Primul incident a avut loc în jurul orei 14:45, pe strada Ștefan cel Mare din Sibiu, unde polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Giurgiu.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul în această situație.

La doar o oră distanță, în jurul orei 15:45, un alt caz similar a fost depistat pe strada Rahovei din Sibiu.

Publicitate

De această dată, un tânăr de 21 de ani, din Avrig, a fost oprit în trafic, iar verificările au arătat că și acesta avea permisul suspendat. Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal.

Situația devine și mai gravă în al treilea caz, înregistrat în jurul orei 16:30, în Avrig.

Polițiștii au oprit un moped condus de un minor de doar 14 ani, care nu deține permis de conducere. Și în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducere fără permis.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

 Scade producția de porumb în România și Franța: costurile ridicate și criza din Ormuz amenință agricultura globală

Tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, în special ambițiile Iranului de a controla traficul din Strâmtoarea Ormuz, încep să genereze...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect