Copiii dintr-un centru de plasament din Sibiu au mers în excursie la Târgul Mureș, unde și-au petrecut ziua vizitând Grădina Zoologică, admirând animalele sălbatice și bucurându-se de locul de joacă.
În drum, au făcut o oprire la ferma din Daneș, astfel încât au putut interacționa și cunoaște și animale domestice. De pe altă parte, tinerii dintr-un alt centru de plasament au intrat în lumea fermecată a lui Alice, unde au vizionat spectacolul “Alice în Țara Minunilor”, la Teatrul Gong din Sibiu.
În ambele ieșiri, voluntarii Ajungem Mari au fost alături de tineri, au socializat cu aceștia și i-au încurajat să viseze și să depună eforturi pentru un viitor mai bun. Un total de circa 100 de copii s-au bucurat de aceste două experiențe.
„Ne bucurăm foarte tare că reușim să aducem experiențe noi în viețile copiilor. Suntem convinși că toate aceste ieșiri contribuie la starea lor de bine și le conturează noi orizonturi. Le mulțumim pe această cale, încă o dată, alergătorilor și susținătorilor noștri din cadrul Semimaraton Sibiu 2016, datorită cărora acțiunile din acest weekend au fost posibile”, a precizat Carmen Bucșa, coordonator Ajungem Mari Sibiu.
Acțiunile fac parte din proiectul „Dăm aripi copiilor din centrele de plasament”, finanțat prin fondurile strânse de alergători și susținători prin Semimaraton Sibiu 2016. Semimaraton Sibiu este un eveniment sportiv de strângere de fonduri al comunității sibiene, organizat de Fundația Comunitară Sibiu.




