Mierea de albine a ajuns la capătul unui demers menit să combată produsele falsificate și concurența neloială de pe piață. Începând cu 14 iunie, fiecare borcan de miere comercializat va trebui să includă, pe etichetă, originea. În cazul amestecurilor, nu vor mai fi acceptate formulările „UE și non-UE”, ci comercianții trebuie să precizeze de unde vine mierea și procentele aferente.
Cosmin Herța a convins Comisia Europeană
Cosmin Herța, fondatorul brandului de Herța Bio Apicole Sibiu, a avut un rol decisiv în adoptarea acestei legi, după repetate întâlniri de lucru cu Comisia Europeană. Acesta a purtat discuții susținute cu Christophe Hansen, Comisarul European pentru Agricultură și Alimentație despre problemele sectorul apicol din România.
Herța Bio Apicole este singura companie din România premiată de Comisia Europeană pentru performanță excepțională, fiind desemnată anul trecut drept cea mai bună companie organică din Europa la categoria produse apicole.
Noua lege intră în vigoare în 14 iunie
Noile reguli pentru vânzarea mierii vor intra în vigoare în întreaga Uniune Europeană de la mijlocul anului 2026. Reglementările nu sunt însă retroactive. Aceasta înseamnă că mierea filtrată până în 14 iunie va fi comercializată până la epuizarea stocurilor.
Un Sibian e finalist la Premiile Europene pentru produse ECOLOGICE – Sibiu 100




