Crima care a CUTREMURAT Sibiul: apar noi acuzații și un presupus plan de ȘANTAJ

Cele mai citite

Noi evoluții în dosarul crimei care a șocat Sibiul. Procurorii au trimis cauza în instanță, iar ancheta scoate la iveală acuzații de șantaj.

Ancheta în cazul femeii din Sibiu acuzate că și-ar fi ucis mama pentru a intra în posesia averii continuă, chiar dacă principala inculpată nu mai este în viață.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea în judecată a persoanelor cercetate în dosar, inclusiv a presupusei complice acuzate că ar fi încercat ulterior să obțină bani prin șantaj.

Principala suspectă, Amiana Paștină, aflată în arest preventiv pentru acuzația de omor calificat, s-a sinucis între timp în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, unde era încarcerată în baza mandatului emis de Tribunalul Sibiu.

Publicitate

Potrivit procurorilor, ancheta a scos la iveală faptul că, după comiterea faptei, un bărbat care ar fi aflat despre existența crimei ar fi pus la cale, împreună cu o femeie, un plan de șantaj.

Cei doi sunt acuzați că, în perioada iunie–iulie 2024, i-au transmis autoarei mai multe mesaje prin care i-ar fi cerut 100.000 de euro în schimbul păstrării tăcerii și al nedivulgării omorului către autorități.

Conform anchetatorilor, pentru transmiterea mesajelor ar fi fost utilizate un telefon și o cartelă SIM cumpărate special pentru această acțiune.

Procurorii susțin că femeia acuzată de crimă nu a răspuns solicitărilor și nu a achitat suma cerută.

În urma investigațiilor, bărbatul suspectat de implicare în șantaj a fost reținut pentru 24 de ore, iar femeia cercetată în același dosar a fost plasată sub control judiciar.

Ambii sunt acuzați de șantaj și nedenunțarea unei infracțiuni, fapte pentru care legislația prevede pedepse cu închisoarea.

Printre persoanele trimise în judecată se află și Adriana Viliginschi, cunoscută în spațiul public ca fiind partenera fostului om de afaceri sibian Adrian Kreiner, decedat în urma atacului violent asupra locuinței sale din noiembrie 2023.

Ce spune Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu

Din administrarea probatoriului în cauză a rezultat că o persoană de sex masculin aflată în anturajul complicelui trimis în judecată, a aflat de săvârșirea faptei de omor calificat.

Ulterior, în perioada 19.06 – 12.07.2024, împreună cu o altă persoană de sex feminin, i-au trimis autoarei patru mesaje prin care au șantajat-o cu darea în vileag a faptei de omor săvârșită în schimbul obținerii in mod nejustificat a sumei de 100.000 de euro.

Cei doi au folosit un telefon și o cartelă achiziționate special în acest scop.

Autoarea nu a dat curs mesajelor primite.

La data de 06.07.2026 persoana de sex masculin a fost reținută pentru 24 de ore, iar față de persoana de sex feminin s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, cei doi fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. 1, 2 și 3 C.pen. (pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani) și nedenunțare, prevăzută de art. 266 alin. 1 C.pen. (pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani).

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigații Criminale.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, și nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Renate Weber, acuzații dure în cazul Dumbrava: „Autoritățile statului au fost complice”. Spitale și instituții ar fi trimis persoane vulnerabile în centrul neautorizat

Avocatul Poporului, Renate Weber, afirmă că instituțiile statului au avut un rol esențial în funcționarea centrului neautorizat din Dumbrava,...

Știri pe același subiect