David Popovici, în finala de 50 m liber la Trofeul Sette Colli 2026. Românul s-a calificat cu al doilea timp

Cele mai citite

David Popovici s-a calificat în finala probei de 50 de metri liber din cadrul Trofeului Sette Colli 2026, după ce a încheiat seriile de vineri cu al doilea cel mai bun timp al calificărilor. Competiția se desfășoară la complexul Foro Italico din Roma și reprezintă primul concurs al înotătorului român din acest an.

Campionul olimpic, în vârstă de 21 de ani, a câștigat seria a șaptea în 21,92 secunde, egalând timpul croatului Jere Hribar, câștigătorul seriei a șasea. Singurul sportiv mai rapid în calificări a fost brazilianul Guilherme Santos, care a înregistrat 21,77 secunde, relatează Mediafax.

Cel mai bun rezultat din cariera lui David Popovici în proba de 50 m liber rămâne 21,83 secunde, performanță reușită la Campionatele Naționale de la Otopeni, în 2025, și care reprezintă recordul național al României.

Finala probei de 50 de metri liber este programată vineri seară, de la ora 21:03.

Publicitate

Primul concurs din 2026, înaintea Campionatelor Europene

Trofeul Sette Colli este primul test oficial al lui David Popovici în sezonul 2026 și o etapă importantă în pregătirea Campionatelor Europene de natație de la Paris, programate în perioada 10-16 august.

Înotătorul român revine astfel la Foro Italico, bazinul în care, în 2022, a stabilit recordul mondial în proba de 100 de metri liber.

Programul lui David Popovici la Roma continuă sâmbătă, în proba de 100 m liber, și duminică, în cursa de 200 m liber.

Eric Andrieș, locul 17 la 400 m liber

În aceeași sesiune de calificări, Eric Andrieș s-a clasat pe locul 17 în proba de 400 de metri liber, după ce a oprit cronometrul la 3:55,17 minute.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Garda de Mediu și IGSU au verificat toate depozitele de deșeuri din România: amenzi de 1,1 milioane lei și zeci de sancțiuni

Garda Națională de Mediu (GNM), împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), au desfășurat un amplu control...

Știri pe același subiect