DNA cere 7 ani și jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea

spot_img
Cele mai citite

Pedepse către mediul prevăzut de lege au fost cerute de DNA și în cazul celorlalți inculpați. Pentru cei trei inculpați care au recunoscut acuzațiile, printre care și cele două secretare PSD, procurorul DNA a cerut reducerea cu o treime a pedepselor, scrie www.digi24.ro.
Marți este ultimul termen în dosarul angajărilor fictive, în care preşedintele PSD este acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual se apropie de final. Termenul de marți vine după ce instanţa a admis cererea avocaţilor apărării de a verifica aplicarea în acest dosar a protocolului dintre DNA şi SRI. Șeful PSD nu a făcut declarații când a ajuns la sediul ÎCCJ. Dragnea s-a prezentat în fața instanței pentru că președintele completului le-a pus în vedere părților din dosar, încă de la termenul anterior, să vină pregătite pentru concluzii, pentru ultimele dezbateri în acest caz.
În dosar este inculpată și Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea. Acuzațiile vizează angajarea timp de șapte ani, în cadrul de Asistență Socială și Protecția copilului din Teleorman, a două persoane care în realitate lucrau în acest timp la sediul organizației județene a PSD Teleorman, organizație condusă la acea vreme de Liviu Dragnea care era și președintele CJ Teleorman.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

A divorțat după 10 ani de căsnicie și și-a îndeplinit cea mai mare dorință: și-a luat un porc de companie. Povestea femeii care a...

O femeie în vârstă de 33 de ani din Statele Unite ale Americii și-a schimbat radical viața, după divorțul...

Știri pe același subiect